Sala Nato a Hotelului Piatra Mare, din Poiana Braşov, a fost, în weekend, gazda a două competiţii importante, Finala Campionatelor...

Patru handbaliste de la CSM Ploieşti, la loturile naţionale de junioare!
În această perioadă, Federaţia Română de Handbal a organizat stagii de pregătire centralizată pentru categoriile de junioare 2 (2004-2005) şi...

FRH a decis: campionatul Diviziei A debutează în perioada 20-22 noiembrie, la Cluj şi Turda!
Federaţia Română de Handbal a stabilit, astăzi, calendarul competiţional al sezonului 2020-2021 al Diviziei A, întrecere la care va lua...

Hipodromul Ploieşti: Unipress a câştigat fără emoţii Premiul Crescătorilor!
Desfăşurată în această dimineaţă, penultima reuniune oficială găzduită de Hipodromul Ploieşti în acest an a avut în program cinci curse...

Gimnasta Denisa Stoian, medaliată cu bronz la Cupa României!
Secţia de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti încheie anul 2020 cu o medalie importantă obţinută de senioara Denisa...

Sportivele de la CSM Ploieşti, şase medalii obţinute la Campionatul Naţional de Box feminin!
Secţia de box a CSM Ploieşti şi-a adăugat şase medalii în palmares după ce toate cele şase sportive care au...

Hipodromul Ploieşti: Premiul Crescătorilor, principalul eveniment al reuniunii de duminică!
Duminică, 8 noiembrie, începând cu ora 10.15, Hipodromul Ploieşti va găzdui penultima reuniune hipică oficială a sezonului 2020, în cadrul...

Gimnastele de la CSM Ploieşti participă, în acest weekend, la Cupa României!
Gimnastica ritmică se pregăteşte pentru ultima competiţie a anului 2020, Cupa României urmând să aibă loc în acest weekend, în...

Antonia Radu, medalie de argint la balcaniada online de şah!
La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă şi duminică, a avut loc Balcaniada online de şah rezervată juniorilor (U10, U12, U14, U16...

Şase sportive de la CSM Ploieşti luptă pentru medalii la Campionatul Naţional de Box feminin!
Şase dintre componentele secţiei de box a CSM Ploieşti participă, în aceste zile, la Campionatul Naţional de Box feminin pentru...
