Debut victorios pentru echipa de handbal junioare 3, în turneul de la Râmnicu Vâlcea!

Debut victorios pentru echipa de handbal junioare 3, în turneul de la Râmnicu Vâlcea!

Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti a debutat, astăzi, cu o victorie în primul turneu stagional, de la Râmnicu Vâlcea, fetele pregătite de Geta Opincariu reuşind să se impună cu 43-31 (11-13, 17-9, 15-9) în disputa cu CSŞ Ploieşti.

După o primă repriză pe care au cedat.o pe final, fetele noastre nu le-au mai dat nicio şansă adversarelor în următoarele două părţi ale jocului, pe care le-au câştigat clar, cu 17-9 şi 15-9, astfel că, respectând noul sistem de punctaj, au acumulat 4 puncte la finalul primului meci (în afara punctului acordat pentru talie).

Pentru CSM Ploieşti, au jucat astăzi: D. Stan, E. Coşerea Pîtiu, F. Cernat – E. Bodijar (14 goluri), A. Popescu (9), B. Iordache (9), Al. Sîrbu (4), A. Niţă (4), Şt. Ghiţă (1), I. Simion (1), B. Pîrvulescu (1), E. Petrescu, B. Căldărariu, A. Stoica, A. Andrei şi D. Roşu.

Mâine, tot de la ora 17.40, fetele pregătite de Geta Opincariu vor da piept cu cealaltă formaţie ploieşteană prezentă la Râmnicu Vâlcea, ACS Academia Junior, care a luat, astăzi, toate cele 5 puncte în meciul cu Gr. Şc. Energetic Râmnicu Vâlcea: 41-29 (12-11, 18-8, 11-10).

În acest sezon, la nivel de juniori 3, meciurile sunt împărţite în trei reprize a câte 20 de minute fiecare, în prima existând obligaţia de a se juca doar cu 5 jucători de câmp. Ca punctaj, se acordă două puncte pentru victoria finală, câte un punct pentru fiecare repriză câştigată şi un punct pentru talie.