Patinatorii pregătesc la Zakopane participarea la Campionatul Naţional din 19-23 februarie!

Patinatorii pregătesc la Zakopane participarea la Campionatul Naţional din 19-23 februarie!

Secţia de patinaj viteză a CSM Ploieşti, şi-a mutat, în această perioadă, cartierul general la Zakopane (Polonia), acolo unde şase dintre sportivii clubului se pregătesc pentru ultimele două concursuri importante ale sezonului de iarnă: Campionatul Naţional pe Probe şi Poliatlon (19-23 februarie, Zakopane) şi Internationales Rennen (26-28 februarie, Inzell, Germania).

Începând de luni, 1 februarie, antrenorul coordonator Marius Băcilă a programat un stagiu de pregătire la altitudine, pe pista în aer liber de la Zakopane, care va şi găzdui, de altfel, competiţia din 19-23 februarie, şi îi are sub comandă pe Adrian Fierar, Eduard Niţu, Sebastian Mihalache, Rareş Moldanschi, Ariana Marin şi Gabriela Tătar. Primii cinci se întorc, practic, la Zakopane, acolo unde, în luna decembrie a anului trecut, au cucerit 23 de medalii cu prilejul Campionatului Naţional pe echipe şi al Cupei României.

Imediat după campionatul naţional, patinatorii de la CSM Ploieşti, care participă la cele două întreceri şi în baza unui parteneriat cu CSM Sibiu, se vor „muta” în Germania, pentru a fi prezenţi la Internationales Rennen, competiţie extrem de importantă găzduită de Max Aicher Arena, din Inzell.