Echipa de fotbal „2011”, calificată pentru faza finală judeţeană a Trofeului „Gheorghe Ene”!

Echipa de fotbal „2011”, calificată pentru faza finală judeţeană a Trofeului „Gheorghe Ene”!

Echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti au fost implicate, şi în acest weekend, în competiţiile oficiale organizate de FRF şi AJF Prahova, cel mai important rezultat fiind calificarea echipei formată din copii născuţi în 2011 pentru faza finală judeţeană a Trofeului „Gheorghe Ene”. Puştii pregătiţi de Lucian Catinca şi Valeriu Aristan au câştigat, din nou, ambele meciuri susţinute în Seria I, 6-1 cu Petrolul ’95 Ploieşti şi 3-0 cu FC Astra Ploieşti, ambele sâmbătă, la Parcul Vest, şi cu un bilanţ de 5 victorii şi o remiză, au câştigat fără probleme grupa.

În faza finală judeţeană, CSM Ploieşti le va avea drept adversare pe ACS Petrolul ’52 Ploieşti (câştigătoarea Seriei a II-a) şi Şcoala de Fotbal „Emil Costea” Ploieşti (câştigătoarea Seriei a III-a), campioana urmând să meargă la turneul organizat de FRF la nivel naţional. Lotul de jucători care a reuşit să câştige Seria I a fost următorul: Vlad Tronaru, Gabriel Coman (portari), Bogdan Pană, Ianis Niculescu, Eric Constantin, Gabriel Voicilă, Eric Andrei Radu, Ştefan Dumitru, Leo Stoica şi Ianis Feraru (jucători de câmp).

Implicată în Trofeul „Gheorghe Ola”, echipa de juniori născuţi în 2010 nu a mai jucat, în weekend, în etapa a 3-a a Seriei a II-a, în condiţiile în care grupa lor a fost formată doar din două echipe, Caraimanul Buşteni retrăgându-se înainte de start, iar în primele două partide se impusese de fiecare dată Athletic United Ploieşti. Drept urmare, s-a considerat că adversarii au câştigat seria şi merg în faza finală judeţeană, iar puştii pregătiţi de Vali Aristan şi Lucian Catinca vor întâlni ocupantele poziţiilor secunde din celelalte două serii.

Echipele de juniori A şi B au jucat, sâmbătă, pe teren propriu, la Strejnic, cu ACS Prosport Academy Bucureşti, cedând cu 0-3 (0-1) – echipa antrenată de Dragoş Negraru, respectiv 1-2 (0-2) – băieţii pregătiţi de Pompiliu Stoica. În etapa a 16-a a Seriei a 4-a, cele două formaţii vor evolua, sâmbătă, 26 octombrie, în deplasare, la AFC Progresul 1944 Spartac Bucureşti.

Juniorii C (2005-2006), pregătiţi de Bogdan State, au jucat, sâmbătă, la Câmpina, cu Viitorul Fortuna Breaza şi au suferit a doua înfrângere a sezonului, scor 1-4. Ei ocupă locul al 4-lea în Seria a II-a, iar în etapa a 8-a vor juca, sâmbătă, la Parcul Vest, cu Petrosport Ploieşti 2.

Juniorii D (2007-2008), în schimb, au reuşit să obţină prima victorie a sezonului, impunându-se cu 5-0 în jocul cu Savi Sport Ploieşti, considerat în deplasare, dar disputat pe terenul de la Parcul Vest. În runda următoare, elevii lui Bogdan State joacă, sâmbătă, tot la Parcul Vest, cu Viitorul Mizil.

În fine, şi juniorii E (2009-2010) au încheiat învingători etapa din acest weekend, după ce au câştigat cu 4-1 meciul susţinut vineri, la Parcul Vest, în compania celor de la Athletic United Ploieşti. Băieţii pregătiţi de Lucian Catinca şi Valeriu Aristan ocupă locul al 5-lea în Seria Elite, iar vineri vor juca tot pe teren propriu, cu Petrosport Ploieşti.

Galerie foto copii 2011: