Două titluri de campioni naţionali pentru atleţii de la CSM Ploieşti: Cristi Roiban şi ştafeta de 4×100 metri!

Două titluri de campioni naţionali pentru atleţii de la CSM Ploieşti: Cristi Roiban şi ştafeta de 4×100 metri!

Punctul culminant al sezonului de atletism în aer liber, Campionatele Naţionale de Seniori de la Craiova, s-a concretizat în cinci medalii pentru sportivii de la CSM Ploieşti: două de aur, două de argint şi una de bronz!

Titlurile de campioni naţionali au fost obţinute de Cristian Roiban, în proba de 100 metri, cu timpul de 10.48 secunde, şi de ştafeta de 4×100 metri (Alexandru Geamănu, Remus Niculiţă, Mihai Militaru, Cristian Roiban), care a oprit cronometrul după 40.79 secunde (personal best), la aproape 4 secunde de ocupanta poziţiei a doua, CS Rapid Bucureşti – 44.50 secunde!

Vicecampion a devenit Cristian Voicu, în proba de 800 metri (1:49.77 minute), în cazul lui putând vorbi despre o mică surpriză neplăcută, justificată însă de un ritm rapid impus în speranţa unei victorii cu un timp ce l-ar fi ajutat să se califice la Campionatul European, şi ştafeta de 4×400 metri (Alexandru Geamănu, Remus Niculiţă, Mihai Militaru, Cristian Roiban), care a fugit foarte bine, 3:11.17 minute (personal best), dar a fost întrecută de CSO Voluntari, care a scos un timp excelent – 3:10.36 minute.

Medalia de bronz a fost obţinută de Teodora Iancu, în proba de aruncare a suliţei, cu o performanţă de 37.60 metri.

Alte clasări bune au mai avut:

Remus Niculiţă – locul 4 la 100 metri cu timpul 10.65 secunde, la o sutime de secundă de bronz (Silviu Munteanu – CS Ştiinţa Bacău, 10.64); în finala de la 100 metri a concurat şi Alexandru Geamănu – locul 8 cu 10.98 secunde;

Alexandru Vochin – locul 4 la 400 metri cu timpul 47.32 secunde;

Ruben Chivi – locul 8 la 400 metri cu timpul 50.66 secunde (season best);

Mihai Militaru – locul 8 la 200 metri cu timpul 22.27 secunde.

Atleţii de la CSM Ploieşti sunt pregătiţi de Augustin Iancu, Robert Munteanu şi Gabi Hurmuz.

Galerie foto: