Ultimul derbi în Divizia A

La aproape trei săptămâni de la ultimul meci oficial, cel de pe 16 aprilie, cu Politehnica Iaşi, restant din etapa a XXIV-a, handbaliştii de la CSM Ploieşti se întorc la campionatul Diviziei A, urmând să joace mâine, de la ora 17.00, în deplasare, cu CSU Danubius Galaţi. Este un derbi al Seriei A, formaţia gazdă fiind una dintre grupările care au vorbit despre promovare la începutul sezonului, iar acum trage pentru a-şi păstra poziţia a treia din clasament şi a prinde barajul ce poate duce în Liga Naţională. La rândul lor, băieţii pregătiţi de directorul tehnic Ion Nicolae şi antrenorul principal Dragoş Dobrescu vor să-şi respecte statutul de lideri ai seriei şi să facă încă un pas spre Liga Naţională, momentul în care vor putea sărbători şi promovarea matematică fiind extrem de aproape. „Vrem să terminăm frumos acest campionat, chiar dacă jocurile sunt făcute, cum s-ar spune, şi suntem ca şi promovaţi. Trebuie să ne respectăm şi să arătăm ca o echipă care a meritat să câştige această serie, aşa că mergem la Galaţi să câştigăm”, spune Ion Nicolae. Cei doi tehnicieni au tot lotul valid pentru confruntarea de mâine.

Partida de la Galaţi contează pentru etapa a XXVII-a a Diviziei A şi va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Iulian Cristea (Iaşi) şi Sebastian Hagiu (Vaslui). Sâmbătă, de la ora 11.00, CSM Ploieşti va juca pe teren propriu, cu CSU Târgovişte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.