Denisa Stoian, în „Top 10” pe 2014!

Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a alcătuit, în aceste zile, clasamentul celor mai bune zece sportive ale anului 2014, clubul CSM Ploieşti reuşind, în premieră, să figureze în acest top datorită Denisei Stoian. Micuţa sportivă născută pe 14 martie 2003 a avut un an foarte bun şi, prin urmare, a fost inclusă, pe poziţia a 10-a, în acest clasament întocmit de forul de specialitate.

La sfârşitul lunii noiembrie, cu prilejul Cupei României şi a Campionatului Naţional de Ansambluri, de la Chiajna, Denisa Stoian a reuşit ca, la individual, să câştige medalia de bronz la categoria a 3-a. Datorită evoluţiei sale, sportiva a fost convocată, apoi, în perioada 2-16 decembrie, la un stagiu de pregătire centralizată al Lotului Naţional de Gimnastică Ritmică al României.

Iată cum arată „top 10” alcătuit de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică:

1. Ana Luiza Filiorianu (Olimpia Bucureşti);

2. Alexandra Piscupescu (Olimpia Bucureşti);

3. Andreea Verdeş (CSŞ Anghel Saligny Iaşi);

4. Diana Pavel (CSŞ Anghel Saligny Iaşi);

5. Adriana Teocan (Olimpia Bucureşti);

6. Denisa Mailat (Olimpia Bucureşti);

7. Laura Aniţei (CSŞ Anghel Saligny Iaşi);

8. Ştefana Popa (CSŞ Anghel Saligny Iaşi);

9. Sonia Ichim (CSM Arad);

10. Denisa Stoian (CSM Ploieşti).

La CSM Ploieşti, Denisa Stoian este pregătită de antrenorul coordonator Liliana Băescu şi antrenorul principal Simona Puiu, care sunt ajutate de coregraful Tatiana Dor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.