Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci” din Oneşti a găzduit, în weekend, Campionatul Naţional de Junioare şi Senioare, în cadrul căruia CSM Ploieşti a fost reprezentat de Ingrid Gavril (2011). Sportiva pregătită de Simona Puiu a ocupat locul al 10-lea în competiţia junioarelor cu un total de 69.716, după ce s-a clasat pe poziţia a 11-a la minge (18.600) şi panglică (16.983) şi pe a 12-a la cerc (17.300) şi măciuci (16.833).
În cadrul evenimentului, a evoluat demonstrativ şi ansamblul de senioare al României, în care CSM Ploieşti este reprezentat de Anisia Drăgan şi Elena Murărescu. Fetele vor participa săptămâna viitoare (12-16 august) la Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică de la Frankfurt.
