Mâine seară, în „Olimpia”: CSM Petrolul Ploieşti – CSM Miercurea Ciuc, episodul 2!

Mâine seară, în „Olimpia”: CSM Petrolul Ploieşti – CSM Miercurea Ciuc, episodul 2!

Sala Sporturilor Olimpia găzduieşte, mâine seară, începând cu ora 18:00, meciul 2 al duelului dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CSM VSKC Miercurea Ciuc, din cadrul primului tur al play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Aşa cum probabil ştiţi, băieţii noştri au câştigat, aseară, prima confruntare cu scorul de 90-80 (21-17, 20-25, 26-14, 23-24), iar victoria este singura opţiune şi pentru întâlnirea de mâine, obiectivul fiind acela de a încheia seria în doar trei partide.

Cele două formaţii se vor prezenta, foarte probabil, în aceleaşi formule de aseară, antrenorul Mihai Popa neputând miza în continuare pe Matija Milin şi Andrei Ene, ambii accidentaţi.

Meciul de mâine seară va fi arbitrat de Matei Bănică (Bucureşti), Andrei Răileanu şi Ştefan Atomulese (ambii din Braşov), iar comisar din partea FRB va fi Constantin Ioan, din Bucureşti. Accesul publicului este liber, iar întâlnirea va putea fi urmărită pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.

După meciurile de la Ploieşti, duelul se va muta la Miercurea Ciuc, partidele 3 şi 4 (dacă va fi nevoie) fiind programate pe 19 şi 21 aprilie. În cazul în care se va ajunge la 2-2, confruntarea decisivă va avea loc pe 24 aprilie, la Ploieşti.