Baschet, Liga Naţională: CSM Petrolul Ploieşti, victorie mare la Galaţi!

Baschet, Liga Naţională: CSM Petrolul Ploieşti, victorie mare la Galaţi!

Echipa de baschet seniori a CSM Petrolul Ploieşti a trecut rapid peste meciul scăpat printre degete în runda trecută, pe terenul Stelei, şi a reuşit să se impună în această seară tocmai pe terenul primei clasate în play-out, CS Municipal Galaţi. Băieţii pregătiţi de Mihai Popa au câştigat cu 84-77 (19-21, 21-20, 28-19, 16-17) la capătul unei întâlniri ce a semănat cu o cursă din atletism: au stat în „plasa” favoriţilor până când au simţit că este momemntul să sprinteze decisiv spre linia de sosire şi când au făcut-o au rezistat inclusiv unei tentative de revenire a oponenţilor!

CSM Petrolul a început bine şi a condus la 10 puncte după primele 5 minute, 14-4, dar gazdele au revenit până la prima întrerupere a jocului şi au trecut, chiar, în avantaj, 21-19. Perioada bună a gălăţenilor a continuat şi după reluare, ajungându-se, chiar, la cel mai mare avantaj al lor, 32-21 (minutul 12), însă cele 11 puncte s-au evaporat rapid până la pauza mare, Mitchell, Brkic şi Funderburk Jr. marcând punctele care ne-au adus, de la 26-35, la doar 40-41 după 20 de minute de joc.

În partea secundă s-a mers „cap la cap” până aproape de finalul sfertului 3, atunci când, la 54-53 pentru gazde, a urmat un „run” de 9-0 al „galben-albaştrilor” şi antrenorul Florin Nini a cerut imediat time-out. Cu efect, se părea, pentru că echipa sa a venit la 58-62, însă ultimele secunde ale sfertului au fost dramatice pentru gălăţeni: Funderburk Jr. a venit cu o „triplă” cu 45 de secunde înainte de final, pentru ca, imediat după ce Calenic a redus la 60-65, „Kevin” Popa Calotă să „lovească” spectaculos cu un coş de la jumătatea terenului: 60-68!

Meciul nu era însă jucat, pentru că, în ultimul sfert, gazdele au căutat cu insistenţă să revină în meci, cel mai delicat moment fiind cel în care, de la 63-73, s-a făcut 71-73, cu 4 minute rămase pe tabelă. Brkic a venit cu un lay-up impecabil, apoi Milin, cu două „libere” şi din nou Funderburk Jr. cu o „triplă” au făcut linişte în sală. Acelaşi Milin a făcut 82-71 când mai erau mai puţin de 120 de secunde din meci, aşa că finalul n-a mai semănat cu cel din Capitală, de săptămâna trecută, şi victoria le-a revenit băieţilor noştri.

Antrenorul Mihai Popa i-a folosit în această seară pe: Brkic (19 puncte), O. Popa Calotă (15, 2×3), Funderburk Jr. (15, 2×3), Mitchell (11, 1×3), B. Popa (11, 2×3), Milin (8), Misters (5, 1×3), Aughburns, G. Angelian şi A. Ene.

Periplul extern al echipei noastre continuă săptămâna viitoare cu o deplasare mai scurtă, la Bucureşti, pentru partida cu ABC Laguna, din etapa a 5-a a Play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin.

Foto: facebook/csmgalati