Victorie pentru echipa de fotbal U16, iar lupta se încinge în Seria a 6-a a Campionatului Naţional!

Victorie pentru echipa de fotbal U16, iar lupta se încinge în Seria a 6-a a Campionatului Naţional!

Toate echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti implicate în competiţiile organizate de FRF au avut programate meciuri oficiale la finalul săptămânii, bilanţul fiind unul pozitiv: o victorie şi trei rezultate de egalitate la categoriile în care se contabilizează rezultatele şi două rezultate pozitive la grupele U13 şi U14.

Singura victorie a fost obţinută în chiar primul meci din weekend, cel al juniorilor „U16” cu Unirea Bascov, pe care elevii lui Ciprian Pura l-au câştigat cu 6-1 (1-0). CSM Ploieşti a ajuns la un bilanţ 7 2 2 în acest sezon şi se menţine pe podiumul clasamentului, acolo unde se duce o luptă extrem de strânsă după ce prima clasată, Kinder Braşov, a pierdut surprinzător pe teren propriu în faţa celor de la Flacăra Moreni (2-3).

Iată care au fost rezultatele şi marcatorii echipelor noastre în weekend, precum şi programul lor din etapa următoare:

Juniori U19, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a XII-a

ACS MX Pro Academy – CSM Ploieşti 3-3 (0-1)

Au marcat: Vasile Varlas, Yanis Dinu şi Vladimir Ştefănescu.

În etapa a XIII-a, CSM Ploieşti va sta.

Juniori U17, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a XII-a

ACS MX Pro Academy – CSM Ploieşti 2-2 (1-2)

Au marcat: Alexandru Ioniţă şi Tudor Oprea.

În etapa a XIII-a, CSM Ploieşti va sta.

Juniori U16, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a XII-a

CSM Ploieşti – Unirea Bascov 6-1 (1-0)

Au marcat: Darius Mierloiu (2), David Ghioca, Solomon Elisei Ioan, Robert Cibotaru şi David Ilie.

În etapa a XIII-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 12:00,  pe teren propriu, cu Kinder Braşov.

Juniori U15, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a XII-a

CSM Ploieşti – Unirea Bascov 3-3 (2-1)

Au marcat: Simon Costache, Patrick Lindenberg şi Patrick Grigore.

În etapa a XIII-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 14:00,  pe teren propriu, cu Kinder Braşov.

Juniori U14, Liga Elitelor, Seria a 8-a, Etapa a XIV-a

Petrosport Ploieşti – CSM Ploieşti nu se contabilizează rezultatele

În etapa a XV-a, CSM Ploieşti joacă duminică, 15 noiembrie, de la ora 16:00, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte.

Juniori U13, Liga Elitelor, Seria a 8-a, Etapa a XIV-a

Petrosport Ploieşti – CSM Ploieşti nu se contabilizează rezultatele

În etapa a XV-a, CSM Ploieşti joacă duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte.

Juniori U12, Campionatul Judeţean, Seria a 5-a

În etapa a IX-a, CSM Ploieşti joacă miercuri, 11 noiembrie, în deplasare, cu ACS Viitorul Sportul Ploieşti.

În etapa a X-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 14 noiembrie, pe teren propriu, cu ACS Petrolul 52 Ploieşti F.

Juniori U11, Campionatul Judeţean, Seria a 4-a

În etapa a IX-a, CSM Ploieşti joacă joi, 12 noiembrie, pe teren propriu, cu ACS Şcoala de Fotbal Cătălin Cursaru Ploieşti.

În etapa a X-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 14 noiembrie, în deplasare, cu ACS Luceafărul Ploieşti.

Juniori U9, Campionatul Judeţean, Seria a 3-a, Etapa a IX-a

ASCS Petrolul 95 Ploieşti – CSM Ploieşti amânat

În etapa a X-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 14 noiembrie, pe teren propriu, cu ACS HM Junior Câmpina 2007.