Înotătorii de la CSM Ploieşti, 31 de medalii la „Cupa Târgoviştei”!

Înotătorii de la CSM Ploieşti, 31 de medalii la „Cupa Târgoviştei”!

Micii înotători de la CSM Ploieşti au participat, sâmbătă, la „Cupa Târgoviştei”, o competiţie organizată de primăria locală şi de Direcţia Complex Turistic de Nataţie în noul bazin construit în urbea dâmboviţeană.

Au fost 21 de sportivi pe care antrenorul coordonator al secţiei de înot, Tamara Costache, împreună cu instructorul Ciprian Toma i-au deplasat la Târgovişte, îmbucurător fiind că aproape toţi au reuşit să urce pe podiumul de premiere. Bilanţul a fost de 31 de medalii, dintre care 17 de aur, 10 de argint şi 4 de bronz, performanţele reuşite de sportivii noştri fiind următoarele: Patrick Iacob (două medalii de aur), Cristian Lupu (2 aur), Tudor Frăţilă (2 aur), Radu Frăţilă (2 aur), Alexandra Constantin (2 aur), Cristina Tolea (2 aur), David Nedelescu (2 aur), Aida Stancu (1 aur), Ioana Savu (1 aur şi 1 argint), Brianna Păun (1 aur), Luca Marinescu (2 argint), Victor Ana (1 argint şi 1 bronz), Darius Radu (1 argint şi 1 bronz), Rianna Radu (2 argint), Mihnea Catrinescu (1 argint şi 1 bronz), Maria Ionaşcu (1 argint), Erica Fortu (1 argint) şi Filip Frăţilă (1 bronz).

La competiţie au asistat circa 600 de spectatori şi au participat peste 200 de tineri sportivi.

Galerie foto:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.