Trei puncte obligatorii în ultima deplasare din campionat!

Trei puncte obligatorii în ultima deplasare din campionat!

Elevele lui Neven Hrupec închid actuala ediţie a Ligi Naţionale cu prilejul deplasării de mâine, de la Sebeş, fetele noastre urmând să dispute, de la ora 18.00, chiar ultima partidă a ediţiei 2015-2016 competiţiei interne, toate celelalte fiind programate mai devreme, astăzi şi mâine. Este cea mai uşoară deplasare a sezonului, pe terenul ultimei clasate, Alba Sebeş, formaţie care a adunat doar 4 puncte în această ediţie de campionat, dar antrenorul Neven Hrupec a pregătit la fel de atent confruntarea, pentru a cuceri toate cele trei puncte puse în joc.

„Vrem să terminăm campionatul cu o victorie şi ne-am pregătit la fel de serios şi pentru acest meci. Nu cred că va fi uşor, pentru că Alba dispută ultimul său meci în Liga Naţională şi probabil va evolua cu ambiţie în faţa propriilor suporteri. Eu sper să facem un joc bun şi să luăm cele trei puncte, după care să putem pregăti cu mare atenţie partida de cupă, de miercuri, cu HCM Baia Mare”, spune tehnicianul echipei noastre. El va miza, la Sebeş, pe acelaşi lot ca şi în confruntarea cu Măgura Cisnădie, din care au lipsit Ivana Bozovic, Oana Ionescu şi Ionela Dinu.

Partida va începe la ora 18.00, va fi arbitrată de Sorin Popa (Galaţi) şi Sorin Toma (Brăila) şi îl va avea ca observator pe Viorel Vicea (Bucureşti).

Leave a Reply

Your email address will not be published.