Mingea e în curtea fetelor, duminică după-amiază

CSM Ploieşti – CS Politehnica-Naţional Iaşi, duminică, ora 14:00

 

Tracul debutului în Liga I a fost depăşit cu bine, săptămână trecută, la Galaţi, de fetele de la CSM Ploieşti, care, acum, sunt pregătite de o nouă premieră. Primul joc pe teren propriu pentru fetele Loredanei Munteanu le aduce în faţa Ioanei Ghizilă şi a colegelor sale pe baschetbalistele de la Politehnica Iaşi, grupare care şi-a propus atacarea promovării, în acest sezon.

Cel puţin prin prisma mediei de vârstă a celor două echipe, dar şi a rulării unor jucătoare cu mare potenţial, care au bifat prezenţe la loturile naţionale, meciul de duminică are toate premisele să fie unul echilibrat. Dacă mai punem la socoteală că atât CSM Ploieşti, cât şi Politehnica Iaşi îşi doresc, în prima instanţă, să ajungă la faza semifinală, dintr-o grupă din care doar ACS Tg. Secuiesc mai poate încurca socotelile, atunci devine clar că jocul din „Olimpia” nu ar trebui ratat din varii motive.

Asemenea CSM-ului, gruparea ieşeană este formată din jucătoare care au evoluat mult timp împreună şi care şi-au încheiat junioratul anul acesta, la LPS Botoşani, formaţie medaliată cu bronz în cadrul Campionatului Naţional sub 18 ani. Ulterior, nu mai puţin de 8 baschetbaliste au fost transferate la Iaşi, în frunte cu Andreea Aursulesei, lidera generaţiei sale, jucătoare cu destule prezenţe sub tricolor, la diferite categorii de vârstă. Din lotul grupării moldovene, mai fac parte trei junioare de la CSS Unirea Iaşi, însă marele câştig al echipei îl reprezintă cooptarea Mădălinei Cioroiu (24 ani), care a activat pentru Politehnica în primul eşalon, în urmă cu câteva sezoane, şi, în jurul căreia, antrenorul botoşănean Vasile Bordeianu va încerca să construiască o echipă solidă, care să emită pretenţii la promovare.

„Meciul cu Politehnica Iaşi este unul foarte important, pe care-l vom trata extrem de serios, întrucât rezultatele directe cu această echipă, dar şi cu Tg. Secuiesc, vor conta enorm în stabilirea celor două formaţii calificate la faza semifinală. Fetele conştientizează acest fapt şi sunt pregătite să facă un meci bun, mai ales că evoluează pentru prima dată în faţa fanilor din Ploieşti”, a declarat antrenoarea Loredana Munteanu.

Jocul dintre CSM Ploieşti şi CS Politehnica-Naţional Iaşi va începe în jurul orei 14:00, după încheierea partidei dintre CSU Ploieşti şi BC Lions Craiova, din cadrul Campionatului Naţional sub 13 ani. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.