Antrenor de Champions League pentru echipa de handbal feminin: croatul Neven Hrupec!

Croatul Neven Hrupec este noul antrenor al echipei de handbal feminin a clubului nostru, tehnicianul în vârstă de 40 de ani semnând, astăzi, un contract valabil pentru următorul sezon. Născut pe 10 noiembrie 1974, în Koprivnica, Hrupec este recomandat de participarea în Liga Campionilor trei sezoane la rând cu Handball Club Podravka-Vegeta Koprivnica, în perioada 2010-2013, de statutul de selecţioner al echipei naţionale a Italiei, pe care l-a avut în urmă cu numai un an, precum şi de prezenţa pe banca tehnică a echipei naţionale de junioare a Croaţiei.

Tehnicianul va colabora la CSM Ploieşti cu preparatorul fizic Jovan Novakovic, căruia i-a fost prelungit contractul pentru încă un an, şi cu antrenorul de portari Iulian Emancipatu.

„Sunt foarte fericit şi mândru că am ocazia să lucrez pentru CSM Ploieşti, unde voi avea parte de o nouă provocare pentru cariera mea. Sper să avem rezultate bune şi îmi doresc să fac din CSM Ploieşti o echipă capabilă să se lupte pentru participarea în cupele europene”, a declarat Neven Hrupec pentru site-ul oficial.

Tehnicianul va sosi duminică în România, iar luni dimineaţă, la ora 9.00, va conduce primul antrenament al fetelor.

 

Dragica Tatalovic sporeşte concurenţa între buturi

Conducerea clubului a ajuns, astăzi, la un acord şi cu portarul Dragica Tatalovic, care, la fel ca Marina Dmitrovic, a evoluat în ultimul sezon în Turcia, pentru Yenimahalle Belediyesi Ankara, cu care a câştigat Cupa şi Supercupa. Născută pe 26 noiembrie 1984, la Pancevo, a mai jucat, de-a lungul carierei, la Jugopetrol Radnicki Belgrad (2001-2008), ORK Vrnjacka Banja (2008-2009, campioană a Serbiei), HC Naisa-Nis (2009-2011, a câştigat Challenge Cup), Zork Jagodina (2011-2013), Frisch Auf Goppingen (2013-2014), de fiecare dată participând în cupele europene. Tatalovic a fost mereu în ultimii ani una dintre opţiunile selecţionerilor naţionalei Serbiei. În schimb, a picat transferul interului stânga Daniela Crap, jucătoare care a transmis că încă se mai gândeşte în privinţa continuării carierei sportive.

Leave a Reply

Your email address will not be published.