La un pas de zona play-off!

Goran Kurtes a debutat cu dreptul pe banca tehnică a CSM-ului, fetele reuşind să bifeze, astăzi, cea de-a treia victorie consecutivă în campionat, în faţa celor de la „U”-Alexandrion Cluj-Napoca: 31-28 (15-14). În cele două săptămâni pe care le-a avut la dispoziţie, tehnicianul sârb a umblat puţin la viteza de joc şi la rotaţia din timpul jocului, iar asta s-a văzut în special în ofensivă, acolo unde echipa a plusat evident faţă de primele opt etape, dovadă că a înscris 31 de goluri, în condiţiile în care performanţa maximă de până acum era de 26, la Slobozia. Sigur, a contat şi faptul că Shutska şi colegele sale au avut în faţă o formaţie care nu prea ştie să se apere, dar parcă s-au înmulţit „golurile uşoare”, din mingi interceptate şi lansate rapid pe contraatac, iar asta le-a dat moral şi încredere fetelor.

Meciul a fost dificil, mai ales că, în primele 20 de minute, elevele lui Goran Kurtes au fost nevoite să alerge după adversare, care înscriau cu uşurinţă, speculând şi unele stângăcii ale ploieştencelor în faza de atac, apărute în tentativa de a aplica noile scheme ofensive. S-a mers cap la cap până la 4-4, apoi Clujul s-a dus la 10-6 şi Kurtes a cerut primul time-out al partidei (minutul 14). Diferenţa de patru goluri s-a menţinut constantă până la 9-13 (minutul 20), după care a urmat o serie senzaţională a CSM-ului, cu şase goluri marcate consecutiv şi niciunul primit, „vinovată” fiind defensiva excelentă, dar şi paradele Alinei Ifrim. În 9 minute, s-a ajuns la 15-13, iar dacă Ionescu şi Sheiko nu ratau două contraatacuri, tabela putea arăta o diferenţă liniştitoare încă de la pauză. Chintoan a marcat însă cu trei secunde înainte de „sirenă”, aşa că l-a vestiare s-a intrat cu 15-14.

Debutul reprizei secunde a fost însă continuarea perfectă pentru ce se întâmplase în ultimele zece minute ale primei părţi, patru reuşite în serie ale ploieştencelor făcând ca tabela să arate 19-14. Ioan Ani Senocico a cerut time-out, dar n-a putut schimba mare lucru, aşa că diferenţa de 4-5 goluri s-a menţinut până aproape de final. Oaspetele au mai avut o zvâcnire la 29-25, când au marcat de două ori şi au venit 29-27, dar un time-out cerut de Goran Kurtes exact în momentul în care elevele sale erau pe cale să rateze atacul a închis meciul, pentru că Shutska a făcut, apoi, 30-27 şi punctele au rămas la Ploieşti după ce fiecare formaţie a mai marcat câte o dată.

E o victorie mare, care o aduce pe CSM Ploieşti la un pas de zona play-off înaintea dificilei deplasări de sâmbătă, de la Craiova.

 

CSM Ploieşti – „U”-Alexandrion Cluj-Napoca 31-28 (15-14)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 400.

CSM Ploieşti: G. Cristescu (1 intervenţie) – Dincu (4 goluri), Sheiko (8, 1 din „7 metri”), Shutska (8), Roman (2, 1 din „7 metri”), Vlaskalic (3), O. Ionescu. Au mai jucat: Ifrim (11 intervenţii)- I. Dinu (1), Ana Gherman (2), Balaban, C. Preda, R. Ştefan (3). Antrenor: Goran Kurtes.

„U”-Alexandrion: Măzăreanu – M. Paraschiv (2 goluri), L. Popa (6), Mihaela Ani Senocico (8, 3 din „7 metri”), Chintoan (7), Ivan (2), Tetean (1). Au mai evoluat: R. Bogdan – Laslo (1, 1 din „7 metri”), Vălean, Cârjan, Boian. Antrenor: Ioan Ani Senocico.

Arbitri:

Arbitri: Diana Florescu şi Anamaria Stoia (Argeş/Bucureşti).

Observator FRH: Paul Şuică (Teleorman).

 

Statisticile meciului

Aruncări „7 metri”: 4/2 marcate – 4/4 marcate.

Eliminări „2 minute”: 3 (Vlaskalic – 2), Balaban – 4 (Mihaela Ani Senocico, Paraschiv, Chintoan, Vălean).

Leave a Reply

Your email address will not be published.