Echipele de minihandbal, calificate pentru turneele finale ale campionatului!

Echipele de minihandbal, calificate pentru turneele finale ale campionatului!

Cele două echipe de minihandbal ale CSM Ploieşti, de băieţi şi fete, au reuşit, în acest weekend, să se califice pentru turneele finale ale campionatului la categoria lor de vârstă. Prezente pe forţe proprii la turneele semifinale de la Bucureşti, cele două formaţii au ocupat locul al III-lea, respectiv al IV-lea şi au izbutit să-şi asigure calificarea pentru turneele la care vor fi prezente cele mai bune echipe din ţară.

 

Echipa de băieţi a ocupat locul al III-lea în turneul semifinal găzduit de Sala Elite, din Bucureşti, însă, la fel de bine, putea disputa finala mare a competiţiei. CSM Ploieşti a făcut parte dintr-o grupă cu trei echipe, în condiţiile în care Steaua Bucureşti s-a retras, şi, după ce, sâmbătă, a terminat la egalitate, 13-13 (7-4), cu CSM Bucureşti, formaţie care avea să şi câştige turneul, astăzi a trecut „doar” cu 15-3 (5-1) de CS Breaza. Şi spunem doar, pentru că bucureştenii s-au impus cu 17-5 în faţa aceleiaşi formaţii şi au câştigat grupa doar graţie numărului mai mare de goluri marcate, numărul de puncte şi golaverajul (+12) fiind identice cu ale puştilor noştri. Drept urmare, CSM Bucureşti a disputat finala mare şi s-a impus în faţa celor de la CSŞ Ploieşti, iar băieţii pregătiţi de Ramona Ştefan şi Gheorghe Puia au susţinut finala mică, pe care au câştigat-o clar, cu 17-10 (9-4), în faţa echipei CS Baloteşti. Primele patru echipe ale turneului s-au calificat pentru turneul final, ce va avea loc în perioada 1-4 iunie, într-o locaţie ce urmează să fie stabilită.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat la acest turneu: Gabriel Cristian Roşu, Andrei Cristian Dumitrache, Alexandru Popescu, Alexandru Constantinescu, George Manea, Rafael Floroiu, Darius Oprea, Alexandru Crăciun, Dennis Radu, David Căldură, Andrei Leu, Adalberto Voicu, Alvaro Ciobanu, David Neagu, Victor Băncilă şi Denis Ştefan.

minibaieti2017

Cele mai mici handbaliste ale clubului, pregătite de Geta Opincariu, au ocupat locul al IV-lea în turneul semifinal ce a avut loc tot în weekend şi tot la Bucureşti, în Sala CSŞ 6. Fetele au făcut parte din Grupa A, în care au ocupat locul secund după 16-15 cu CSŞ 2 Bucureşti, 8-12 cu Vulturii Bucureşti şi 13-9 cu CS Breaza. CSM Ploieşti a disputat, apoi, finala mică a turneului, pe care a pierdut-o cu 5-4 în faţa CSO Plopeni, asta în condiţiile în care, calificarea fiind asigurată, au evoluat şi jucătoarele mai mici, născute în 2007 şi 2008.

Primele patu clasate s-au calificat pentru turneul final ce va avea loc în perioada 8-11 iunie.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: Bianca Rădulescu, Diana Ilie, Enryka Bodijar, Ştefania Ghiţă, Bianca Pârvulescu, Andreea Popescu, Teodora Bucur, Delia Roşu, Daria Comendant, Ştefania Mihăilescu, Daria Toader şi Cătălina Tudoroiu.

Din fericire, turneele finale la minihanbal sunt organizate de Federaţia Română de Handbal, aşa că ambele echipe de la CSM Ploieşti vor putea participa asigurându-li-se doar transportul.

 

Galerie foto minihandbal fete:

Leave a Reply

Your email address will not be published.