Echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti au avut o nouă săptămână bună, cu victorii pe linie în campionatele organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, bilanţul fiind de 5 succese în tot atâtea partide disputate!
Dacă băieţii de la U17, pregătiţi de Valeriu Aristan, şi-au păstrat avansul de 5 puncte din play-off în faţa celor de la Şoimii Ciorani, prin succesul de la Plopeni, 5-1, în schimb, cei de la U15 – antrenaţi de Lucian Catinca şi Marius Manolache au reuşit o victorie importantă pe terenul ocupantei poziţiei a 3-a, ACS H.M. Junior Câmpina, 1-0, şi au acum 3 puncte avans faţă de formaţia de pe locul al 2-lea, CS Câmpina, care a remizat, 2-2, la Unirea Tricolor Lipăneşti!
Au fost două succese şi la U13, la Progresul Drăgăneşti, 6-0, şi acasă cu Petrolul 95 Ploieşti, 2-0, precum şi o victorie la U11, 3-1 cu Petrolul 52 Ploieşti.
Totodată, de remarcat şi victoria echipei de seniori – bazată în marea majoritate tot pe juniori – în etapa a 23-a a Ligii a 5-a – Seria Est, în faţa ocupantei poziţiei a 7-a a clasamentului, AS Brădetul Ştefeşti, scor 2-1!
Rezultatele şi marcatorii partidelor, precum şi programul echipelor în săptămâna următoare arată astfel:
Seniori, Liga a 5-a, Seria Est, Etapa a 23-a
CSM Ploieşti – AS Brădetul Ştefeşti 2-1
Au marcat: Rareş Badea şi Carlo Fieraru.
În Etapa a 24-a, CSM Ploieşti va juca duminică, 3 mai, în deplasare, cu AS Starchiojd
Juniori U17, Play-off, Etapa a 6-a
CSO Plopeni – CSM Ploieşti 1-5
Au marcat: Rareş Tocitu (2), Yanis Dinu, David Baciu şi Yanis Rudaru.
În etapa a 7-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 2 mai, pe teren propriu, cu CS Valea Călugărească
Juniori U15, Etapa a 16-a
ACS H.M. Junior Câmpina – CSM Ploieşti 0-1
A marcat: Aris Tekra.
În etapa a 17-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 2 mai, pe teren propriu, cu Unirea Tricolor Lipăneşti.
Juniori U13, Etapele a 12-a şi a 13-a
ACS Progresul Drăgăneşti – CSM Ploieşti 0-6
Au marcat: Eduard Raicu (2), Octavian Marinescu (2), Simon Costache şi Denis Olteanu.
CSM Ploieşti – ASCS Petrolul 95 Ploieşti 2-0
Au marcat: Eduard Raicu şi Denis Olteanu.
În etapa a 14-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 2 mai, în deplasare, cu ACS Şcoala de Fotbal AC Toader Ploieşti.
Juniori U11, Seria I, Etapa a 12-a
CSM Ploieşti – ACS Petrolul 52 Ploieşti 3-1
Au marcat: Andrei Georgescu, Yustin Rudaru şi Rareş Oprescu.
În etapa a 14-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 2 mai, pe teren propriu, cu ACS Luceafărul Ploieşti.
Futsal, Juniori U19, Seria a 2-a, Etapa a 3-a
CSM Ploieşti LPS Iolanda Balas Soter Buzău 3-10
Au marcat: Rareş Badea (2) şi Adrian Stanciu.
În etapa a 4-a, CSM Ploieşti joacă marţi, 28 aprilie, la ora 16:00, pe terenul celor de la LPS Iolanda Balas Soter Buzău.
Sâmbătă, 2 mai, cele două echipe de Juniori U10 ale căror partide au fost amânate în acest weekend vor juca astfel:
Seria I, Etapa a 17-a
AFC Brebu – CSM Ploieşti
Seria a II-a, Etapa a 17-a
CSM Ploieşti – ACS Petrolul 52 Ploieşti

