LNBM Getica 95: CSM Petrolul Ploieşti – BC CSU Sibiu, mâine seară, în Sala „Olimpia”!

LNBM Getica 95: CSM Petrolul Ploieşti – BC CSU Sibiu, mâine seară, în Sala „Olimpia”!

CSM Petrolul Ploieşti dispută, mâine, ultimul meci în Sala „Olimpia” din cadrul Fazei I a Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95, adversară urmând să-i fie BC CSU Sibiu. Programată să înceapă la ora 18:00, partida nu are miză din perspectiva acestei prime părţi a campionatului, drumurile celor două formaţii urmând să se separe în Faza a II-a, în care băieţii noştri vor lupta în zona 11-18, iar oaspeţii de mâine vor trage pentru a prinde play-off-ul competiţiei.

Drept urmare, cei doi antrenori vor fi mai degrabă preocupaţi să pregătească prin joc următoarele întâlniri, CSM Petrolul Ploieşti având programată o deplasare importantă în ultima etapă a acestei faze, sâmbăta viitoare, la Craiova, în compania unei formaţii alături de care vor merge în zona play-out.

În tur, elevii lui Mihai Popa s-au impus la Sibiu cu 80-72 (18-20, 24-18, 22-16, 16-18).

Partida de mâine seară va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Marius Ciulin (Constanţa), Matei Bănică (Bucureşti) şi Tudor Crişan (Cluj-Napoca), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Cătălin Burlacu (Ploieşti).

Accesul publicului este liber.

Meciul va putea fi urmărit „în direct” pe pagina de youtube a Federaţiei Române de Baschet, accesând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=nOMULn1TbbI.