Fabian Stroe, eliminat din primul tur al Campionatului Mondial de Box pentru Juniori

Fabian Stroe, eliminat din primul tur al Campionatului Mondial de Box pentru Juniori

Sportivul secţiei de box a CSM Ploieşti, Fabian Stroe, a fost eliminat încă din primul tur al Campionatului Mondial de Box pentru Juniori, ce a debutat astăzi la Erevan (Armenia).

Campion european în luna iulie, la Ploieşti, elevul lui Titi Tudor a avut parte de un adversar dificil în 16-imile de finală ale categoriei „52 kg”, pe rusul Maxim Chaplygin, în faţa căruia a pierdut prin decizie unanimă, 5-0. Dacă prima repriză a fost echilibrată, Chaplygin fiind văzut câştigător cu 3-2, în schimb, în cea de-a doua, Fabian a primit şi un avertisment pentru ţinere din partea arbitrului de ring, moment din care numai o ultimă repriză foarte bună mai putea întoarce soarta meciului. Nu a fost, însă, cazul, pentru că rusul a ştiut să-şi gestioneze avantajul, aşa că aventura lui Stroe la Campionatul Mondial de Juniori s-a încheiat astăzi.