Gimnastică ritmică: Sabina Enache, pe locul al 26-lea la Turneul Internaţional „Aphrodite Cup”

Gimnastică ritmică: Sabina Enache, pe locul al 26-lea la Turneul Internaţional „Aphrodite Cup”

Sportiva secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti, Sabina Enache, şi-a încheiat, aseară, evoluţia la Turneul Internaţional „Aphrodite Cup” – Ediţia a 8-a, de la Atena, reuşind să se claseze pe poziţia a 26-a în competiţia senioarelor, din 74 de participante.

Gimnasta pregătită la club de Simona Puiu, iar la Lotul Olimpic al României de antrenorul emerit Maria Gîrbă, a avut evoluţii în creştere la competiţia din Grecia: vineri seară, în prima zi de întreceri, a obţinut 24.150 la cerc şi 25.950 la minge, pentru ca, aseară, să fie notată cu 26.950 pentru evoluţia de la măciuci şi cu 26.900 pentru cea de la panglică. A rezultat un total de 103.950 puncte la individual compus, care a situat-o pe Sabina pe locul al 26-lea.

Cealaltă reprezentantă a României în competiţia senioarelor, Christina Drăgan, a ocupat locul al 6-lea la individual compus, cu un total de 116.950 puncte (29.650 la cerc, 29.600 la minge, 29.550 la măciuci și 28.150 la panglică).