Weekend cu 4 victorii pentru echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti!

Weekend cu 4 victorii pentru echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti!

Echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti au parcurs un final de săptămână perfect, toate cele patru formaţii care au susţinut meciuri oficiale reuşind să obţină victorii. Ineditul vine din faptul că ambele echipe de juniori mari, U19 şi U17, care combat la nivel naţional, au reuşit să câştige partidele susţinute, ieri, după prânz, pe teren propriu, în compania celor de la ACS MX Pro Academy! Băieţii pregătiţi de Marian Ilie s-au impus cu 3-0 graţie unui hat-trick reuşit de golgheterul echipei, Victor Niţă, iar cei mai mici, antrenaţi de Mihai Nicolescu şi Bogdan State, au câştigat cu 2-1 în urma „dublei” lui David Răducanu.

Ambele echipe încheie, însă, prima fază a campionatului în a doua jumătate a clasamentului Seriei a 4-a şi vor juca în play-out-ul ce va debuta la finalul săptămânii următoare.

Rezultatele obţinute de echipele de fotbal juniori în weekend:

Juniori A, Seria a 4-a, Etapa a 11-a

CSM Ploieşti  – ACS MX Pro Academy 3-0

A marcat: Victor Niţă (3).

Juniori B, Seria a 4-a, Etapa a 11-a

CSM Ploieşti  – ACS MX Pro Academy 2-1

A marcat: David Răducanu (2).

Juniori C, Seria Est, Etapa a 8-a

ACS Şcoala de Fotbal AC Toader Ploieşti 2 – CSM Ploieşti 1-3

Au marcat: Andrea Fryganiotis, George Enescu şi Ianis Sandu.

În etapa a 9-a, CSM Ploieşti joacă, pe teren propriu, cu Savi Sport Ploieşti.

Juniori D, Seria Est, Etapa a 8-a

CSO Plopeni – CSM Ploieşti 1-4

Au marcat: Alex Ioniţă (2), Rareş Radu şi Ianis Sandu.

În etapa a 9-a, CSM Ploieşti joacă, pe teren propriu, cu CS Păuleşti.

Juniori D1, Etapa a 8-a

CSM Ploieşti – CS Câmpina amânat

În etapa a 9-a, CSM Ploieşti joacă, sâmbătă, la ACS Şcoala de Fotbal AC Toader Ploieşti.