Echipa de handbal juniori 3 a ocupat locul al 7-lea la Turneul Final al campionatului!

Echipa de handbal juniori 3 a ocupat locul al 7-lea la Turneul Final al campionatului!

Echipa de handbal juniori 3 a CSM Ploieşti a încheiat sezonul pe locul al 7-lea, după ce a reuşit, astăzi, să câştige cu 34-31 meciul de clasament cu LPS Bihorul Oradea, din cadrul Turneului Final găzduit de Sala „Orizont”, din Bacău.

Băieţii pregătiţi de Ramona Ştefan au ocupat locul al 4-lea în Grupa a 2-a a competiţiei în urma celor trei înfrângeri suferite în primele zile, aşa că astăzi s-au confruntat cu echipa cu bilanţ similar din Grupa 1, LPS Bihorul Oradea.Şi au fost trei reprize echilibrate şi spectaculoase prin desfăşurarea lor: în prima, băieţii noştri au avut nevoie de o revenire pe final, când au întors de la 8-11 la 12-11; în a doua, s-a mers „cap la cap” până la final, CSM Ploieşti impunându-se cu 10-9 după ce niciuna dintre formaţii nu s-a putut desprinde la mai mult de un gol; cea de-a treia a fost echilibrată până la 8-8, după care elevii Ramonei Ştefan s-au desprins la 12-8 şi, chiar dacă au primit trei goluri în ultimele două minute, nu au ratat victoria cu 12-11 în repriză şi cu 34-31 la general.

În partida de astăzi, pentru CSM Ploieşti au jucat: D. Ştefan, A. Pop – D. Constantin (13 goluri). B. Bondarenco (6), A. Dumitrache (6), Şt. Vîlcu (4), D. Pioaru (2), D. Radu (2), M. Iliescu (1), M. Sbîrnău, D. Badea, A. Voicu, M. Crăciun, A. Muşoiu, L. Constantin şi A. Grigore.

În faza grupelor, CSM Ploieşti nu a putut produce vreo surpriză în faţa celor două formaţii care o învinseseră şi în Turneele semifinale de la Moreni,  CSM Bucureşti şi AHC Dobrogea Sud Constanţa, şi cu atât mai puţin în faţa celor de la CSU din Suceava, care au şi câştigat grupa, de altfel. Singura realizare poate fi, însă, considerată repriza câştigată în faţa CSM-ului în jocul de ieri, scor 14-13.

Denis Ştefan, în echipa ideală a Turneului Final!

În afara premiilor individuale oferite de Federaţia Română de Handbal, la iniţiativa site-ului handbalmania.ro, a fost alcătuită şi echipa turneului final, pe baza voturilor celor opt antrenori principali prezenţi la Bacău. În urma „scrutinului”, portarul formaţiei noastre, Denis Ştefan, a primit cinci voturi şi a fost inclus în „7”-le ideal, el fiind singurul component al echipei turneului care nu a evoluat în semifinale. Ceilalţi remarcaţi ai tehnicienilor au fost Teodor Ilucă (extremă stânga – CSU Suceava), Alexandru Dumitru (extremă dreapta – CSM București), Vladimir Ciușu (pivot – CSM București), Codrin Dascălu (inter stânga – CSU Suceava), Raul Popa (inter dreapta – Transilvania  Brașov) și Alexandru Ilisei (centru – LPS Târgu Mureș.

Titlul de campioană a juniorilor 3 a fost cucerit de CSM Bucureşti, care a trecut în finală de CSU Suceava cu 41-37. În finala mică, LPS Târgu Mureş – Transilvania Braşov 27-33.

 

Rezultatele din faza grupelor:

CSU din Suceava – CSM Ploieşti 41-27 (11-8, 14-6, 16-13)

CSM Ploiești: D. Ștefan, A. Pop – L. Constantin (5 goluri), B. Bondarenco (5), A. Grigore (4), M. Iliescu (3), A. Dumitrache (2), D. Pioaru (2), D. Constantin (2), Şt. Vîlcu (2), D. Radu (1), Al. Crăciun (1) şi A. Muşoiu.

CSM Ploieşti – AHC Dobrogea Sud Constanţa 22-34 (6-11, 8-14, 8-9)

CSM Ploiești: D. Ștefan, A. Pop – A. Dumitrache (5 goluri), D. Constantin (5), B. Bondarenco (4), M. Iliescu (2), D. Radu  (2), A. Voicu (1), Şt. Vîlcu (1), L. Constantin (1), A. Grigore (1), D. Pioaru, Al. Crăciun şi A. Mușoiu.

CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 42-25 (13-14, 14-7, 15-4)

CSM Ploiești: D. Ștefan, A. Pop – D. Constantin (7 goluri), B. Bondarenco (5), A. Dumitrache (3), M. Iliescu (3), L. Constantin (2), D. Pioaru (1), Al. Crăciun (1), Şt. Vîlcu (1), A. Mușoiu (1), A. Grigore (1), D. Radu, M. Sbîrnău, G. Badea, A. Voicu.

Sursa foto: handbalmania.ro