Echipa de handbal juniori 1 speră să aibă şansa de a lupta pentru titlul de campioană!

Echipa de handbal juniori 1 speră să aibă şansa de a lupta pentru titlul de campioană!

Pandemia de coronavirus a spus stop sportului în lume şi, ca efect, a dus la suspendarea activităţii Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, una dintre secţiile care este în pericol să rateze un sezon de la care avea mari aşteptări fiind cea de handbal. Şi ne referim în special la echipa de juniori 1, care era cu… un pas şi jumătate în Turneul final al campionatului şi avea speranţe mari ca, bazându-se pe lotul care devenea vicecampion la Juniori 2, în 2018, şi ocupa locul al 8-lea, anul trecut, la Turneul final de la Cluj-Napoca, să se implice, chiar, în lupta pentru titlul de campioană naţională.

În acest moment, se spune că Federaţia Română de Handbal are în studiu două variante, în funcţie de evoluţia situaţiei din ţară şi de o eventuală nouă prelungire a Stării de Urgenţă la mijlocul lunii mai: fie „îngheţarea” campionatului, fie condensarea ultimei părţi în luna iunie, pentru a se stabili pe teren campioanele la nivel de seniori şi, bineînţeles, juniori. Dacă Starea de Urgenţă se va prelungi din nou în luna mai, atunci şansele ca sezonul să fie decis pe teren sunt minime, pentru că, din iulie, sunt mulţi sportivi care au deja semnate contracte cu alte cluburi şi aceştia nu ar mai putea evolua pentru actualele lor formaţii. Evident, totul ar avea repercusiuni şi asupra competiţiilor de la nivel de juniori, pentru că e greu de crezut că, pe de o parte, federaţia va lua o decizie în privinţa întrecerilor seniorilor şi, pe de altă parte, va accepta ca, la juniori, să se joace chiar şi în lunile iulie sau august pentru stabilirea campioanelor.

Revenind la echipa de juniori 1 a clubului nostru, antrenorul Silviu Stănescu este, evident, extrem de dezamăgit de ghinionul pe care l-ar putea avea o generaţie cu perspective frumoase, pentru care acest sezon putea fi încununarea unei munci de câţiva ani. „Vă daţi seama că am un mare regret, pentru că ar fi a treia participare consecutivă la un turneu final, performanţă cu care nu ştiu dacă s-a mai întâlnit CSM-ul la nivel de băieţi. Noi mai aveam de disputat trei meciuri în Grupa Valoare 2 şi eram în proporţie de 99% calificaţi la Turneul final al campionatului, acolo unde, ştiţi cum se spune, totul este posibil. Ar fi păcat să ni se anuleze munca din ultimii ani şi să nu avem şansa de a lupta pentru titlul de campioni, dar nu avem ce face. Putem doar să sperăm că lucrurile vor reintra curând în normalitate şi, chiar de va fi să încheiem sezonul în iulie-august, federaţia să ne poată oferi această şansă”, ne-a declarat tehnicianul.

Deocamdată, aşa cum se întâmplă la toate sporturile, băieţii se pregătesc individual respectând un program stabilit de antrenor, cu accent pe pregătirea fizică, şi speră că vor avea oportunitatea ca, înainte de a face pasul spre seniorat, să-şi joace şansa la Turneul final al juniorilor 1.

În momentul întreruperii campionatului, CSM Ploieşti ocupa primul loc în Grupa Valoare 2, cu şase victorii şi o singură înfrângere.

În 2019, când echipa noastră a ocupat locul al 8-lea la Turneul final de la Cluj, 15 dintre cei 20 de componenţi ai lotului se aflau în primul an la nivelul juniorilor 1.