Antrenamentele sportivilor de la CSM Ploieşti s-au mutat în online!

Antrenamentele sportivilor de la CSM Ploieşti s-au mutat în online!

Pandemia de coronavirus a dus la decizia suspendării activităţii Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, cei mai afectaţi fiind sportivii, care au rămas nu doar fără competiţii, ci şi fără posibilitatea de a se antrena în condiţii normale.

Interdicţia de a ieşi din case decât cel mult pentru activităţi sportive desfăşurate în apropierea locuinţei a limitat opţiunile sportivilor, majoritatea fiind în situaţia de a lucra în casă doar la capitolul pregătire fizică.

Tehnologia este cea care salvează, în oarecare măsură, situaţia, grupurile de whatsapp fiind cele mai folosite de către antrenori pentru a le transmite, zilnic, sportivilor programul de antrenament. De exemplu, tehnician în cadrul secţiei de atletism, Robert Munteanu, îi anunţă atât pe elevii săi, cât şi pe fetele şi băieţii de la baschet, programul zilnic de antrenament, primind, ulterior, din partea unora, şi filmuleţe cu ce au lucrat. Cam la fel stau lucrurile şi la judo, acolo unde antrenorul Mihai Trandafirescu le propune zilnic sportivilor programe de antrenament, unele chiar sub forma unor filmuleţe de specialitate de pe youtube, în timp ce, la înot, Tamara Costache, pe lângă programul zilei, îşi provoacă elevii şi la diferite challenge-uri legate, spre exemplu, de numărul de flotări „cu bătaie” pe care le pot face.

Evident, şi la celelalte secţii – handbal, fotbal, volei, karate, sambo, box, patinaj viteză – se lucrează în mod similar, antrenorii fiind nevoiţi să mizeze pe seriozitatea copiilor în respectarea programelor de antrenament care le sunt transmise.

O metodă mai specială este folosită de secţia de gimnastică ritmică, Liliana Băescu şi Simona Puiu apelând la un program online prin intermediul căruia se poate organiza un antrenament simultan, cu posibilitatea de a le urmări video pe fete. Şedinţele de pregătire au loc zilnic, exceptând duminica, în intervalul orar 14.30-17.00 şi cuprind, pe lângă obişnuita încălzire, exerciţii destinate pregătirii fizice şi mânuirii obiectelor.

„În această perioadă dificilă, în care distanţarea socială este singura soluţie pentru binele comunităţii, ne-am gândit să reducem pierderile pe care le aduce lipsa antrenamentelor şi ne-am mutat, cât am putut de repede, într-o <sală online>. Nu are dimensiunile corespunzătoare, nici înălţime, nici podium sau covor, dar ne ajută să rămânem în formă şi, foarte important, să ţinem aproape. Punem accent pe pregătire fizică şi pe mobilitate, dar şi pe mânuirea obiectelor – aşa cum se poate executa în spaţii restrânse, mai ales minge şi măciuci. Ducem dorul fetelor, al sălii unde ne pregăteam zilnic, al competiţiilor, ne lipsesc antrenamentele pe muzică… Gimnastica ritmică este sportul pe care îl iubim enorm, practic se confundă cu viaţa noastră, însă înţelegem să stăm acasă în această perioadă. Sportivele noastre sunt foarte serioase şi răspund bine acestui program condus de antrenoarea Simona Puiu, cu câteva excepţii motivate. Aşteptăm cu nerăbdare ieşirea din sala online şi întoarcerea în sala noastră dragă, Sala <Leonard Doroftei>, a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti”, spune coordonatoarea secţiei de gimnastică ritmică a clubului, Liliana Băescu.

Interesant este că, văzând pe paginile de socializare activitatea fetelor noastre, multe sportive din ţară au solicitat să fie primite în programul de pregătire online propus de antrenoarele clubului nostrum, fiind acceptate fără reţineri.

Secţia cel mai puţin afectată de actuala situaţie este cea de şah, acolo unde antrenorul Petre Grigore a mutat, la rându-i, în online şedinţele de pregătire. Prin intermediul skype, el se vede zilnic cu elevii săi şi le propune diverse teme şi exerciţii, mai mult decât atât existând şi posibilitatea disputării unor partide de antrenament pe diverse platforme de specialitate, precum Playchess sau Chess 24. “Într-adevăr, noi suntem cel mai puţin afectaţi, pentru că putem lucra online cam tot ceea ce făceam şi la un antrenament obişnuit. I-am împărţit pe copii în două grupe, performanţă şi începători, şi în fiecare zi ne vedem şi ne antrenăm cam la fel cum o făceam şi înainte”, spune Petre Grigore.

Galerie foto: