Patrick Albu, inclus în lotul lărgit al echipei naţionale de tineret a României!

Patrick Albu, inclus în lotul lărgit al echipei naţionale de tineret a României!

Unul dintre cei mai promiţători handbalişti ai CSM Ploieşti, extrema Cătălin Patrick Albu, a primit o veste importantă în acest debut de an: se numără printre cei 29 de sportivi pe care Federaţia Română de Handbal i-a anunţat ca făcând parte din lotul lărgit al echipei naţionale de tineret a României.

Pregătită de doi dintre antrenorii din Liga Zimbrilor – Raul Fotonea, de la CSM Făgăraş, şi Daniel Anca, de la CSM Bucureşti – selecţionata de tineret a României are programată prima acţiune în perioada 12-20 aprilie 2020, atunci când va avea loc un stagiu de pregătire pentru Campionatul European din acest an, finalizat cu un joc de verificare.

În vârstă de 18 ani, Patrick Albu evoluează atât în echipa de juniori 1 a clubului, cât şi în cea care combate în Seria B a Diviziei A, fiind folosit de antrenorul Silviu Stănescu ca extremă stângă, postul lui de bază, dar şi, la nevoie, ca extremă dreaptă sau, chiar, conducător de joc. El este golgheterul echipei, având, la juniori 1, în prima fază a campionatului, o medie de aproape 10 goluri înscrise pe meci.