Echipa de handbal junioare 4 a CSM Ploieşti, medaliată cu bronz la Turneul final de la Vâlcea!

Echipa de handbal junioare 4 a CSM Ploieşti, medaliată cu bronz la Turneul final de la Vâlcea!

Componentele echipei de handbal junioare 4 a CSM Ploieşti se întorc de la Râmnicu Vâlcea cu medaliile de bronz la gât, la capătul unui turneu final în care fetele pregătite de Geta Opincariu au început cu o înfrângere în faţa celor de la HC Comăneşti, pentru a-şi lua revanşa în faţa acestora chiar în finala mică a competiţiei.

În faza grupelor preliminare, CSM Ploieşti a fost repartizată în Grupa B, ale cărei meciuri s-au jucat, joi şi vineri, în Sala „Energetic”. Aşa cum spuneam, fetele noastre au pierdut prima partidă, scor 22-23, cu HC Comăneşti, dar au câştigat, apoi, cu 30-20 meciul cu ACS Infinit 2013 Tg. Jiu şi cu 20-17 confruntarea cu Corona 2010 Braşov.

Au mers alături de HC Comăneşti în Grupa principală 1, în care au câştigat, vineri după-amiază, cu 25-13 întâlnirea cu CSŞ Petroşani, pentru ca, sâmbătă dimineaţă, să cedeze cu 17-22 în faţa celor de la CSM Bucureşti. Cum HC Comăneşti s-a impus în disputele cu celelalte două formaţii din grupă, s-a ajuns în situaţia unui clasament „în trei” pentru stabilirea celei de-a doua semifinaliste, iar CSM Ploieşti, având un golaveraj pozitiv (64-58), a mers în „careul de aşi” al turneului.

Acolo unde, din păcate, avea să dea piept în semifinala de sâmbătă seară cu favorita competiţiei, CSŞ 6 Bucureşti, care avea să şi devină campioană naţională. Formaţia din Capitală s-a impus în faţa fetelor noastre cu 32-20, aşa că elevele Getei Opincariu au primit şansa ca, astăzi, să lupte pentru medaliile de bronz tocmai cu echipa care le administrase prima înfrângere de la Râmnicu Vâlcea, HC Comăneşti (învinsă cu 18-12 în semifinale de CSŞ Bacău).

Iar finala mică a fost de-a dreptul dramatică, fiind decisă, în favoarea fetelor noastre, doar după reprizele de prelungiri. A fost 22-22 la capătul celor 40 de minute regulamentare, după ce am condus la pauză cu 10-7, pentru ca, apoi, CSM Ploieşti să ţâşnească spre bronzul turneului, câştigând partida cu un concludent 31-27!

În finala mare, CSŞ 6 Bucureşti – CSŞ Bacău 25-21.

CSM Ploieşti a obţinut şi un premiu individual, prin Alexia Niţă, care a fost declarată „cea mai bună extremă stânga” a turneului.

Lotul de jucătoare cu care Geta Opincariu a reuşit performanţa de la Râmnicu Vâlcea a fost următorul: Bianca Voicilă, Ioana Săvulescu, Eliza Lăcuşteanu, Enryka Bodijar, Bianca Iordache, Ioana Tănase, Medeea Zafiris, Diana Ilie, Adela Radu, Alexandra Mihai, Alexia Niţă, Alexandra Sîrbu, Irina Simion, Andreea Popescu, Bianca Pîrvulescu, Ştefania Ghiţă şi Delia Roşu.

Galerie foto: