Ansamblul de categoria Mica Gimnastă al CSM Ploieşti s-a calificat la Cupa României!

Ansamblul de categoria Mica Gimnastă al CSM Ploieşti s-a calificat la Cupa României!

Sala Sporturilor Olimpia a găzduit duminică, începând cu ora 10.00, Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică pentru copii (6-8 ani), competiţie organizată de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică şi Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sprijinul secţiei de gimnastică ritmică din cadrul CSM Ploieşti.

În cadrul întrecerii, ansamblul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a reuşit o evoluţie foarte bună şi a ocupat locul al 5-lea, performanţă datorită căreia s-a calificat pentru Cupa României. Sportivele pregătite de Simona Puiu, Tatiana Dor (coregraf) şi Liliana Băescu (coordonator) care au reprezentat CSM Ploieşti la această competiţie au fost Antonia Ioana Nuţă, Andreea Elena Tudosie, Elena Murărescu, Miruna Gabriela Stan, Eva Popescu, Teodora Chera-Ferrario şi Ioana Teodora Aldea (rezervă).

Competiţia a fost onorată de întreaga conducere a Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, preşedinta Irina Deleanu, expertul tehnic Ştefania Chiriac şi secretarul general Gabriel Dima fiind prezenţi la Ploieşti. Toate sportivele celor 13 cluburi participante au primit cadouri din partea societăţii Tymbark, susţinător tradiţional al gimnasticii ritmice în municipiul nostru, iar Cofetăria „Delice” a venit în premieră alături de organizatorii întrecerii.

Clasamentul concursului de ansambluri a fost următorul: 1. Clubul Sportiv UNEFS Bucureşti; 2. Club Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; 3. Club Sportiv Municipal Arad; 4. Asociaţia Club Sportiv Pro Aktiv; 5. Club Sportiv Municipal Ploieşti; 6. Club Sportiv Şcolar Nr.2 Baia Mare; 7. Clubul Sportiv Scolar Reşiţa; 8. Asociaţia Club Sportiv Transilvania Braşov; 9. Club Sportiv Şcolar Nr.1 Timişoara; 10. Club Sportiv Şcolar „Triumf” Bucureşti; 11. Liceul cu Program Sportiv „Bihorul Oradea”; 12. Liceul cu Program Sportiv „Szasz Adalbert” Târgu Mureş; 13. Liceul cu Program Sportiv Baia Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.