Talentate, curajoase, ambiţioase, dar ecartul e prea mare!

Talentate, curajoase, ambiţioase, dar ecartul e prea mare!

După decizia luată ieri de Consiliul de Administraţie al CSM Ploieşti, de continuare a activităţii la nivel de handbal senioare şi seniori, primul meci oficial a venit rapid pentru echipa feminină, care a primit, astăzi, vizita Dunării Brăila. Într-o formulă în care s-au regăsit 11 junioare (10 de 17 ani şi una singură, Ingrid Bodo, de 18 ani), plus singura jucătoare senioare disponibilă, portarul Alina Dumitru, CSM Ploieşti nu putea emite pretenţii în faţa formaţiei care are, după CSM Bucureşti, cel mai bun lot din Liga Naţională. Brăila dă cele mai multe jucătoare, 7, lotului preliminar, de 28 de sportive, pe care selecţionerul Tomas Ryde le-a nominalizat în perspectiva Campionatului European din Suedia (4-18 decembrie), aşa că meciul nu putea fi decât un bun antrenament pentru oaspete şi o şansă pentru elevele lui Daniel Gheorghe de a debuta în primul eşalon.
Iar echipa care încheia, în vară, primul sezon la nivel de junioare I pe locul al V-lea a reuşit, în multe momente, să ofere o replică bună, scorul final 20-38, nefiind departe, de exemplu, de un 37-25 pe care Dunărea l-a administrat, în runda anterioară, Unirii Slobozia. Desigur, elevele lui Costică Buceschi nu au forţat, iar tehnicianul a mizat, şi el, în partea secundă, pe câteva dintre jucătoarele de perspectivă ale clubului, dar, chiar şi aşa, nu pot fi trecute cu vederea o serie de realizări frumoase ale fetelor noastre, care au stârnit aplauze absolut meritate. Dacă Alina Dumitru a confirmat între buturi, adunând multe intervenţii salvatoare, surprize plăcute au fost „centrul” Anisa Şerban, care în special în prima repriză a reuşit câteva faze spectaculoase, înscriind şi cinci din cele şase goluri ale sale, interul Bianca Ionescu, impecabilă la aruncările de la „7 metri” (5 din 5, cu două bolte senzaţionale) sau extrema stângă Bianca Marin, care a început mai ezitant, dar a încheiat cu trei goluri în cont.
Una peste alta, ţinând cont de ecartul valoric existent între nivelul Ligii Naţionale şi cel de la junioare I, a rezultat o diferenţă onorabilă pentru fetele noastre, care pot profita de şansa oferită pentru a-şi face loc într-un eventual nou lot ce se doreşte a se construi la CSM Ploieşti. Potenţial există, au arătat-o astăzi, iar şanse vor mai fi! Prima, chiar luni, când fetele merg la Craiova, pentru un nou meci extrem de dificil, cu o altă formaţie tare a Ligii Naţionale: SCM-ul lui Bogdan Burcea!

CSM Ploieşti – HC Dunărea Brăila 20-38 (9-17)
Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 300.
CSM Ploieşti: Alina Dumitru – Ingrid Bodo (1 gol), Bianca Ionescu (5, 5 din „7 metri”), Anisa Şerban (6), Andra State (1), Andreea Mihart (1), Bianca Marin (3). Au mai jucat: Cristina Mititelu, Alexandra Bărbuceanu – Ana Maria Gros (2 goluri, 2 din „7 metri”), Mihaela Năstase, Andreea Fulgeanu (1). Antrenor: Daniel Gheorghe.
HC Dunărea: E. Voicu – C. Preda (2 goluri), Tătar (7), Zamfirescu (4, 1 din „7 metri”), Szucs (1), Tiron (5), Tănăsie (4). Au mai evoluat: Micu – Krnic, Perianu (4, 1 din „7 metri”), Lipară (3), Orşivschi (3), Ciuclaru (3), Obedeanu (2, 1 din „7 metri”), Epureanu. Antrenor: Costică Buceschi.
Arbitri: Iulian Ghiţă şi Sebastian Topliceanu (ambii din Constanţa).
Observator FRH: Gheorghe Bejinariu (Argeş).

Statisticile partidei
Aruncări „7 metri”: 8/1 ratată (State) – 3/0 ratate.
Eliminări „2 minute”: 3 (Marin – 2), State – 3 (Zamfirescu, Tătar, Epureanu).

Leave a Reply

Your email address will not be published.