Momentele de blackout, plătite scump!

Momentele de blackout, plătite scump!

Chiar şi în criză de efectiv, HCM Baia Mare s-a dovedit, astăzi, o nucă prea tare pentru fetele noastre, oaspetele reuşind să se califice în sferturile de finală ale Cupei României după ce s-au impus în Sala „Olimpia” cu 29-27 (18-15).

CSM Ploieşti a oferit o replică bună în general, dar a plătit pentru câteva sincope intervenite în special în faza de atac, unde nu s-au găsit cele mai bune soluţii în faţa defensivei adverse şi, în special, a excelentei Ionica Munteanu. Iar experienţa şi valoarea unor jucătoare precum Ardean-Elisei, Abbingh, Pineau, Do Nascimento sau Luciana Marin s-au văzut imediat, HCM-ul desprinzându-se de fiecare dată când a avut ocazia şi asigurându-şi o calificare pentru care a tremurat foarte puţin, după un final nebun, cu o revenire incredibilă a fetelor noastre.

Meciul a început rău pentru CSM, cu patru goluri consecutive ale vizitatoarelor, dar – uşor, uşor – Tivadar şi colegele ei au intrat în ritm şi au venit aproape de adversare. S-a făcut 4-6 (minutul 9), apoi 7-8 şi 8-9 (14), dar trei atacuri irosite, taxate rapid de vicecampioane, au mărit din nou ecartul: 8-12 (minutul 16). Patru goluri au fost şi după următoarele două faze, 9-13, apoi a urmat o revenire a fetelor noastre, care au venit la 12-13, au şi egalat după un time-out cerut de Neven Hrupec şi chiar au avut şansa de a trece în faţă. Arbitrii n-au văzut un fault la Tivadar pe atacul nostru, a urmat contra oaspetelor, cu Ardeaan-Elisei la finalizare, şi jocul s-a rupt din nou. S-a ajuns la 13-17 şi s-a intrat cu 15-18 la pauză, deficit greu, dar nu imposibil de recuperat.

Partea secundă n-a început, însă, aşa cum se aşteptau fanii din Sala „Olimpia”, iar după un sfert de oră confuz în special în atac, HCM-ul conducea cu 26-17 (minutul 46). Daciana Balaban-Curtean a sunat revenirea cu golul de 18-26 şi, chiar dacă părea misiune imposibilă, răsturnarea rezultatului nu a fost departe să se petreacă. De la 20-28 (minutul 50), CSM-ul a înscris şase goluri consecutive, profitând la un moment dat şi de o dublă eliminare în tabăra adversă (Abbingh – L. Marin), iar la 26-28 (minutul 57) Neven Hrupec a forţat atacând cu şapte jucătoare de câmp, prin introducerea Adrianei Vasilescu în locul portarului. N-a venit, însă, golul ce ar fi făcut finalul incendiar, iar Luciana Marin a punctat pentru un 26-29 ce a lămurit soarta calificării, cu un minut înainte de final. A mai fost timp ca Vizitiu să încerce o piruetă din „7 metri”, călcând însă linia de executare, şi ca Mihaela Tivadar să înscrie ultimul gol al CSM-ului în acest sezon competiţional, în ultimele secunde de joc.

HCM Baia Mare merge în sferturile de finală ale Cupei României, iar fetele noastre încheie onorabil un sezon bun, care putea fi însă şi mai bun dacă nu apăreau câteva sincope gen Slobozia sau Cisnădie, din cauza cărora s-au pierdut puncte importante pentru clasament.

Neven Hrupec le-a oferit o scurtă vacanţă de Paşti, antrenamentele urmând să se reia, pentru o perioadă, miercurea viitoare.

CSM Ploieşti – HCM Baia Mare 27-29 (15-18)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 1.000.

CSM Ploieşti: E. Şerban – Florea (1 gol), Dmitrovic (7), Tivadar (6, 4 din „7 metri”), Burtea-Shutska (2), N. Tudor (2), Farcău (4). Au mai jucat: Tatalovic – Vasilescu, Balaban-Curtean (1 gol), Sheiko (2), Chiricuţă (1, 1 din „7 metri”). Antrenor: Neven Hrupec.

HCM Baia Mare: I. Munteanu – Do Nascimento (5 goluri), L. Marin (3), Szucs (1), Pineau (1), Abbingh (8, 5 din „7 metri”), Ardean-Elisei (5). Au mai evoluat: Dumanska – Vizitiu (2 goluri), Tătar (4), Geiger. Antrenor: Aurelian Roşca.

Arbitri: Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (ambii din Buzău).

Observator FRH: Radu Chirvase (Bucureşti).

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 6/1 ratată (Dmitrovic) – 6/1 ratată (Vizitiu).

Eliminări „2 minute”: 1 (N. Tudor) – 6 (Szucs – 2, Tătar, Abbingh, L. Marin, Geiger).

Leave a Reply

Your email address will not be published.