Echipa de fotbal seniori a urcat pe locul 4!

Echipa de fotbal seniori a urcat pe locul 4!

Echipa de fotbal seniori a CSM Ploieşti s-a impus clar, cu 3-0 (2-0), în partida disputată sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei Progresul Boldeşti Grădiştea, contând pentru etapa a 24-a a Seriei Est a Ligii B Prahova. Elevii lui Marcel Catinca s-au desprins încă din debut, Ghiţă (7) şi Cismaru (9) înscriind pentru 2-0, pentru ca, pe final, Paraschiv (77) să stabilească rezultatul final. Pentru CSM Ploieşti au evoluat: R. Marin – Ad. Ilie, Condrea, Petrea, T. Iancu – Şt. Ghinea, Bălăceanu, R. Mihai (54 Popescu), Dăncilă – Ghiţă (62 Paraschiv), Cismaru (75 Petculescu).

În urma acestei victorii, CSM Ploieşti a urcat pe locul al 4-lea al clasamentului, iar la finalul acestei săptămâni va juca în deplasare, la CS I Brazi Negoieşti.

La nivel de juniori, au fost trei meciuri disputate de grupele de la CSM Ploieşti, cu un bilanţ de două victorii şi un eşec. Ambele formaţii de juniori B au câştigat la scor, cea pregătită de Mario Nicolae (B1) impunându-se acasă cu 6-2 în faţa celor de la AFC Băneşti, iar cea antrenată de Lucian Catinca (B2) reuşind scorul etapei, 14-0, în deplasare, cu AS Gorgota. Juniorii B1 sunt pe locul al 2-lea în Seria I, iar juniorii B2 sunt pe primul loc în Seria a II-a a competiţiilor organizate de AJF Prahova. Echipa de juniori D, pregătită de Mihai Nicolescu, a pierdut cu 2-1 partida de pe teren propriu cu CS Brazi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.