Eşec onorabil pe terenul Olimpiei 2 Braşov

Eşec onorabil pe terenul Olimpiei 2 Braşov

Baschetbalistele de la CSM Ploiești au încheiat sezonul regulat printr-o înfrângere, sub Tâmpa, pe terenul echipei satelit a prim-divizionarei CSU Olimpia Brașov. A fost 69-42 în favoarea formației ardelene, la capătul unui meci în care gazdele au aliniat o echipă „împrumutată” din Liga Națională, iar prahovencele, lipsite de aportul mai multor titulare, s-au zbătut pentru a oferi o replică pe măsura posibilităților.

La ultimul joc din sezonul regulat, Ioana Ghizilă și colegele sale, conduse de pe margine de antrenoarea secundă, Corina Savu, au evoluat curajos în compania unei grupări brașovene care „a scos la înaintare” jucătoare de prim eșalon, cel puțin în prima repriză. Pentru un meci în deplasare, în condițiile date, ofensiva a furnizat puncte destule în sprijinul unei comportări pozitive, în vreme ce defensiva, supusă unor ecuații greoaie, a făcut ceea ce a putut și, pe alocuri, și-a depășit condiția, pentru o diferență decentă, la final.

Pentru CSM Ploiești, locul 7 la finalul sezonului regulat, urmează, acum, turneul de promovare, din perioada 15-17 aprilie, care va aduce la start toate formațiile „non-satelit” din cele două serii ale Ligii I.

CSU Olimpia 2 Brașov – CSM Ploiești 69-42 (40-16)

Scorul pe sferturi: 21-5, 19-11, 14-15, 15-11

CSU Olimpia 2 Brașov: Pesovic, Ardelean, Ferariu, Brezoi, Chiș.

CSM Ploiești: Ghizilă, Marin, Cr. Popa, Pandrea, Popescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.