Echipa de volei „speranţe” fete, fără victorie în turneul semifinal de la Târgovişte

Echipa de volei „speranţe” fete, fără victorie în turneul semifinal de la Târgovişte

Echipa de volei „speranţe” fete a CSM Ploieşti (născute 2002-2003) a participat, în perioada 18-20 martie, la turneul semifinal al Campionatului Naţional, organizat de CSŞ Târgovişte şi la care au mai fost prezente CSŞ 5 Bucureşti, CSM IOR Bucureşti, Top Volei Constanţa şi CSŞ 1 Constanţa.

Fetele pregătite de Robert Tvardochlib au pierdut toate cele cinci confruntări susţinute la Târgovişte, dar au fost remarcate inclusiv de tehnicienii adverşi pentru progresul realizat în acest sezon, în condiţiile în care ele practică voleiul de mai puţin de doi ani, în timp ce partenerele de întrecere au trecut prin faza de iniţiere şi au, în general, cam 4 ani de sport cu mingea la fileu. În plus, e de apreciat faptul că echipa a reuşit să repete performanţa din urmă cu un an, atunci când se califica pentru turneul semifinal, dar la nivel de minivolei.

„Chiar dacă au fost cinci înfrângeri, toată lumea a remarcat progresul realizat de această echipă, antrenori care le-au văzut jucând şi în urmă cu un an apreciind diferenţa evidentă din jocul elevelor mele. Eu sunt mulţumit de rezultatele din acest an şi consider că am reuşit să topim din ecartul existent între nişte jucătoare ce practică acest sport de nici doi ani şi altele care joacă de patru ani”, spune antrenorul Robert Tvardochlib.

Lotul de jucătoare folosit la Târgovişte a fost următorul: Alexandra Ilie, Maria Neicuţescu, Denisa Voicilă, Daria Popescu, Alexandra Anton, Delia Stemate, Irina Sârbu, Cristiana Săvulescu, Mara Diţă,  Miruna Nicolescu, Mara Vlaicu şi Cristina Popescu.

Rezultate turneul semifinal Târgovişte

CSM Ploieşti – CSM IOR Bucureşti 0:3

CSM Ploieşti – CSŞ Târgovişte 0:3

CSM Ploieşti – CSŞ 5 Bucureşti 0:3

CSM Ploieşti – CSŞ 1 Constanţa 1:3 (cu setul 4 pierdut cu scorul de 27:29)

CSM Ploieşti – Top Volei Constanţa 0:3 (cu setul 2 pierdut cu 24:26, iar setul 3 pierdut cu 23:25)

Echipa de minivolei fete va participa, sâmbătă şi duminică, la turneul semifinal de la Craiova, urmând să evolueze în Grupa D alături de LPS Viitorul Piteşti, CSŞ Lugoj şi gazdele de la CSV Craiova. Pentru turneul final se califică doar prima clasată din fiecare dintre cele opt serii.

w600_voleisp1

Leave a Reply

Your email address will not be published.