Marius Ionescu, locul I în Olanda, la Alphen aan den Rijn!

Atletul legitimat la CSM Ploieşti, Marius Ionescu, a participat, ieri, pentru a treia oară consecutiv la cursa de 20 de kilometri din Alphen aan den Rijn, din Olanda, reuşind să câştige întrecerea şi să-şi îmbunătăţească din nou timpul obţinut. Astfel, după ce, în 2014, a venit pe 4, iar anul trecut a câştigat cu 61 minute şi 27 de secunde, de data aceasta, Piciu a stabilit un nou record personal, de 61 minute şi 10 secunde. El a fost urmat de unul dintre partenerii săi de antrenament, Alexandru Corneschi (61 minute şi 24 de secunde), cel de-al treilea român participant, Nicolae Soare, venind al 9-lea (64 minute şi o secundă).

Pentru Marius, cursa de ieri a fost un bun prilej de verificare a nivelului de pregătire acumulat în Portugalia, el antrenându-se din luna ianuarie la Monte Gordo, dar şi o repetiţie în perspectiva participării la maratonul de la Dusseldorf, de pe 24 aprilie, acolo unde sportivul nostru porneşte din postura de câştigător al ediţiei din 2015.

După cursa din Olanda, Marius Ionescu s-a întors în Portugalia pentru încă zece zile de antrenamente, după care va reveni în România şi îşi va continua pregătirea pentru Dusseldorf şi Rio, cel mai probabil la Snagov.

Leave a Reply

Your email address will not be published.