Greu cu morile de vânt: Dunărea Călăraşi – CSM Ploieşti 40-29 (19-15)!

Handbaliştii de la CSM Ploieşti se întorc învinşi de la Călăraşi, acolo unde era greu de crezut că pot produce vreo surpriză în faţa unei formaţii care îşi cam lega ultimele speranţe la play-off de confruntarea de astăzi şi, prin urmare, şi-au luat toate măsurile să câştige. Cu un lot mai echilibrat valoric în acest moment, Aihan Omer a impus un ritm rapid jocului, ştiind că, la un moment dat, băieţii noştri vor ceda atât fizic, cât şi în privinţa concentrării în cele două faze ale jocului, şi, beneficiind şi de ceva sprijin de la doi domni îmbrăcaţi în tricouri bleu atunci când lupta încă era echilibrată, „selecţionerul” şi-a îndeplinit misiunea de astăzi. Sigur, la 40-29 pare exagerat să vorbeşti despre arbitraj, dar când rămâi de două ori în dublă inferioritate numerică atunci când eşti „în meci”, la tine totul se urmăreşte cu… lupa, iar în partea cealaltă se acceptă o agresivitate la limita eliminărilor, e greu să duci 60 de minute şi să nu cedezi la un moment dat.

Primele 20 de minute au fost superbe pentru un spectator neutru, cele două echipe jucând rapid, pe contre, parcă pe principiul „să marcăm un gol mai mult decât adversarul”. S-a înscris mult pe contraatac şi astfel s-a ajuns să fie 14-14 în minutul 21, CSM Ploieşti răspunzând cu un handbal de calitate ritmului impus de gazde. Câteva atacuri confuze ale băieţilor noştri, care parcă le-au dat, arbitrilor, semnalul că e momentul să „rupă” jocul, au dus la 16-14 pentru Dunărea (22), după care Capotă a fost eliminat pentru că a cerut un fault în momentul în care a fost împiedicat să declanşeze un contraatac, intercepţia gazdelor soldându-se cu golul 16 călărăşean, iar Turcu a ajuns şi el pe margine pentru că nu a lăsat mingea imediat după ce i s-au fluierat paşi… inventaţi. Cu doi oameni în plus, Dunărea a făcut 19-15 la pauză, avantaj exagerat în raport cu ce se jucate în primele 30 de minute, dar… aşa e la Călăraşi.

După pauză, ploieştenii au rămas timp de zece minute la aceeaşi distanţă de 4 goluri, 24-20 (minutul 40), după care au intervenit din nou domnii în bleu şi i-au trimis „la pachet” pe bancă pe Tărîţă şi Capotă. Ca să scape de un posibil final cu emoţii… Iar Dunărea, o echipă cu jucători experimentaţi şi o bancă mai ofertantă, a ştiut să profite, ducându-se la 27-20 (43), 31-22 (48), 35-24 (54) şi, la final, 40-29. Pentru CSM Ploieşti au evoluat, pe final, şi jucătorii folosiţi mai puţin de obicei, de remarcat fiind apariţia lui Daniel Rotaru între buturi, cu zece intervenţii salvatoare, şi a lui Hoinaru pe inter stânga, cele trei goluri marcate de el recomandându-l pentru ceva mai multe minute în rundele următoare.

Pentru CSM Ploieşti urmează, vineri, de la ora 19.15, partida din Sala Sporturilor Olimpia, cu Energia Târgu Jiu, la fel de importantă în perspectiva luptei din play-out.

 

Dunărea Călăraşi – CSM Ploieşti 40-29 (19-15)

 

Sala: Călăraşi. Spectatori: 800.

Dunărea: I. Andrei – Gavriloaia (9 goluri, 1 din „7 metri”), Zacaciurin, Şania (1), Gurkovsky (7), S. Ignat (2), Bulov (6). Au mai jucat: Brazhnyk, Erhan – Fl. Nicolae (7 goluri), Kumogorodsky (2), M. Ignat (4, 3 din „7 metri”), Carali (2), Mitrea. Antrenor: Aihan Omer.

CSM Ploieşti: Antonaru – Tărîţă (2 goluri), Capotă (4), Turcu (3, 1 din „7 metri”), Zamfir (2), Dediu (5), Al. Farcaş (7, 2 din „7 metri”). Au mai evoluat: D. Rotaru – Stăncioiu (2 goluri), Botezatu, Hodorogea (1, 1 din „7 metri”), Hoinaru (3), Mihoci. Antrenor: Dragoş Dobrescu.

Arbitri: Liviu Gheorghiu şi Sebastian Hagiu (ambii din Vaslui).

Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti).

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 5/1 ratată (S. Ignat) – 4/0 ratate.

Eliminări „2 minute”: 4 (Şania – 2, Kumogorodsky, Gurkovsky) – 4 (Capotă – 2, Turcu, Tărîţă).

Leave a Reply

Your email address will not be published.