Ioana Ghizilă, convocată la echipa naţională de senioare!

Ioana Ghizilă, „play-maker”-ul formaţiei noastre, a fost convocată în premieră la prima reprezentativă a României. Evoluţiile jucătoarei care va împlini 19 ani la începutul lunii februarie i-au atras atenţia selecţionerului Miroslav Popov, care a inclus-o pe Ioana în lotul lărgit, de 16 baschetbaliste, în vederea pregătirii partidelor cu Turcia (20 februarie) şi Bosnia Herţegovina (24 februarie), din preliminariile Eurobasket 2017.

„Sunt entuziasmată de convocarea la lotul naţional de senioare, cât timp sunt singura baschetbalistă care nu evoluează în Liga Naţională. Consider că este un pas important făcut în cariera mea şi voi da tot ce am mai bun la antrenamente, sperând că voi rămâne în lotul final, de 12 jucătoare. Îmi doresc să reprezint cu mândrie România”, a declarat Ioana Ghizilă la finalul partidei de astăzi.

Ioana Ghizilă se va prezenta la reunirea lotului, programată la Bucureşti, în a doua decadă a lunii februarie, tricolorele urmând, ulterior, să întreprindă un stagiu centralizat de pregătire, la Cluj. La finalul cantonamentului, selecţionerul Miroslav Popov se va decide asupra celor 12 jucătoare ce vor evolua sub tricolor în partidele mai sus amintite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.