CSM Ploieşti a demarat procedura de preluare a stadionului „Ilie Oană”!

În această după-amiază, s-au făcut primii paşi importanţi în demersul de preluare de către CSM Ploieşti a Stadionului „Ilie Oană” de la SGU. O comisie a clubului nostru s-a întâlnit cu reprezentanţii SGU şi cu cel al Primăriei Ploieşti, proprietarul de drept al clădirii, pentru primele discuţii şi o serie de evaluări făcute la arena „Ilie Oană”: s-au constatat lipsurile existente la nivelul tribunelor şi al peluzelor (scaune rupte, degradate), s-a făcut o verificare parţială a gazonului (din cauza stratului de zăpadă existent), a instalaţiei de alimentare cu apă a stadionului, a cărţii tehnice a stadionului şi o vizualizare a instalaţiei de degivrare, care nu a fost pusă în funcţiune din cauza condiţiilor meteo din aceste zile.

Mâine, comisia va trece la inventarierea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar de la stadion, procesul de preluare urmând să se deruleze în următoarea săptămână, astfel încât, până pe 14 ianuarie, să fie finalizat.

Comisia Clubului Sportiv Municipal Ploieşti îl are drept preşedinte pe directorul adjunct al clubului, Marian Stănescu, ca membri pe Claudiu Coman, Cristina Pîrvulescu, ambii din cadrul Serviciului Tehnic, Administrativ, Adrian Triculescu, şeful formaţiei muncitori din cadrul bazei sportive Ilie Oană, şi Gabriela Bucurică, economist în cadrul clubului, şi ca secretar pe Cătălin State, din cadrul Serviciului Achiziţii publice, Organizare Competiţii.

„Procesul care a demarat astăzi este unul firesc, cred eu, decizia ca stadionul să vină la CSM Ploieşti ţinând de o normalitate care trebuia să existe de mai multă vreme. Din punctul meu de vedere, echipa fanion a oraşului, Petrolul Ploieşti, va avea mereu o mână întinsă din partea noastră, pentru că, indiferent de cine o patronează, este formaţia simbol a judeţului nostru. Vom încerca să stabilim tarife care să permită echipei să evolueze acolo unde îi este locul, pe stadionul Ilie Oană”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.