Andreea Fierar, prezenţă onorabilă la Groningen

După patru săptămâni de antrenamente în Germania, la Inzell, sportiva clubului nostru, Andreea Fierar, a participat, în weekend, la una dintre etapele Cupei Mondiale la patinaj viteză la nivel de juniori. Competiţia a avut loc în Olanda, la Groningen, iar eleva lui Marius Băcilă a luat startul în două dintre cele patru curse în care ar fi avut dreptul să participe: 3.000 de metri, sâmbătă, şi 1.500 de metri, duminică. Nu a concurat în proba de 500 de metri, menajându-se din cauza unei uşoare accidentări la un genunchi, şi nici în cea de „start în grup”, în lipsa unui echipament special pentru această cursă, devenit obligatoriu din acest an.

În probele la care a luat parte, Andreea Fierar a obţinut rezultate onorabile pentru acest nivel al competiţiei, ocupând locul 22 la 3.000 de metri şi 43 în cea de 1.500 de metri, din 72 de sportive înscrise. De menţionat că, datorită clasării între primele 24 de concurente, Andreea a obţinut, la 3.000 de metri, şi 3 puncte ce contează în lupta pentru calificarea la finala cupei mondiale.

Astăzi, Andreea Fierar şi Marius Băcilă au făcut cale-ntoarsă în Germania pentru ca sportiva să participe, la Berlin, la o nouă etapă a Cupei Mondiale, programată în intervalul 27-30 noiembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.