Desprindere după pauză: CSM Ploieşti – Rapid Bucureşti 65-59 (28-33)!

Baschetbaliştii de la CSM Ploieşti au bifat, astăzi, o nouă victorie pe teren propriu, de data aceasta miza fiind ceva mai mare faţă de precedentele confruntări, pentru că în Sala „Olimpia” a venit Rapid Bucureşti, contracandidată în lupta pentru primele locuri. A fost 65-59 pentru Vlad Dumitrescu şi colegii lui, succesul conturându-se destul de greu, aşa cum o arătau şi „calculele hârtiei”.

După un prim sfert derulat sub semnul echilibrului şi un al doilea câştigat de oaspeţi, care au şi intrat la cabine cu avantaj de cinci puncte (28-33), băieţii noştri au revenit decisiv în „parţialul” de după pauză şi, mizând în special pe avantajul de sub panouri, au reuşit să întoarcă soarta partidei. Mircea Neagoe (16 puncte) a fost arma principală a echipei noastre, dar nici „curăţenia” făcută în spaţiul de „3 secunde” de Ianuli şi Ene nu trebuie trecută cu vederea, la fel cum revenirea lui Movileanu din ultimul sfert, în care intrase cu doar două puncte la activ, a contat, şi ea, foarte mult.

CSM Ploieşti a ajuns la cinci victorii în şase partide disputate, iar la finalul săptămânii viitoare va juca, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş 2.

La partida de astăzi au fost prezenţi foştii jucători ai campioanei CSU Asesoft, Gerald Lee şi Lee Cooper, în prezent la Steaua Bucureşti, alături de fostul preşedinte Ionuţ Georgescu, precum şi de alţi doi foşti campioni, Vlad Negoiţescu şi Cătălin Burlacu, ultimul fiind şi preşedintele onorific al secţiei de baschet a clubului nostru.

 

CSM Ploiești – Rapid Bucureşti 65-59 (28-33)

 

Scorul pe sferturi: 18-15, 10-18, 20-11, 17-15.

 

CSM Ploiești: Dogaru, Movileanu, Dumitrescu, Neagoe, Ene.

Rapid: Bordei, Lupuşoara, Nazilu, Buruiană, Soare.

 

CSM Ploiești: Neagoe (16 puncte), Dogaru (9), Movileanu (9), A. Ene (8), V. Dumitrescu (7), Biasutti (7), Ianuli (6), Dumitru (3), Crăciun, Bărbuceanu, Topologeanu, Scărlătescu.

Rapid: Buruiană (22 puncte), Bordei (16), Bălăceanu (9), Nazilu (8), Lupuşoara (4), Bulancea, Ilie, Feodorov, Gheorghe.

Leave a Reply

Your email address will not be published.