Cu emoţii, că e mai frumos: „U” Cluj-Napoca – CSM Ploieşti 24-28 (16-13)!

Elevele lui Neven Hrupec au respectat calculele hârtiei şi s-au impus la patru goluri în deplasarea de astăzi, de la Cluj-Napoca, dar victoria s-a conturat mai greu decât o arată scorul final, 24-28, sau decât era de aşteptat.

Primele minute ale meciului păreau să confirme diferenţa de valoare şi experienţă dintre cele două formaţii, CSM-ul desprinzându-se uşor, dar sigur, în special datorită „torpilelor” celor doi interi, Tudor şi Dmitrovic. De la 3-4, fetele noastre s-au dus la 4-9 şi lucrurile păreau clare, deşi era abia minutul 14. A urmat, însă, o perioadă în care ploieştencele parcă au făcut concurs de ratări, iar tinerele jucătoare gazdă, trase spre poarta adversă de experimentatele Paraschiv şi Chintoan, au început să creadă că pot întoarce rezultatul. Au venit la 8-9 (minutul 19), apoi au egalat la 11 (minutul 25), pentru ca, până la pauză, să reuşească un parţial de 5-2 şi să intre la cabine cu un avantaj neaşteptat, de trei goluri: 16-13.

Experienţa le-a spus fetelor lui Hrupec că e timp suficient pentru revenire, chiar dacă, în debutul reprizei secunde, Clujul a reuşit să stea în faţă, la 2-3 goluri. Elevele lui Carmen Amariei au rezistat până în minutul 40, când au avut 20-17, după care tăvălugul CSM-ului a venit peste ele şi nu le-a mai oferit nicio şansă. Gazdele au condus ultima dată cu 23-22 (minutul 50), apoi nu s-au mai întâlnit cu golul până în ultimele secunde, aşa că tabela s-a răsturnat dramatic pentru „studente”: 23-28, cu patru din cele şase goluri marcate de fetele noastre venind din braţul Ivanei Bozovic. Paraschiv a închis tabela la 24-28, iar punctele vin la Ploieşti şi menţin CSM-ul pe ultima treaptă a podiumului, după superputerile CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare.

În etapa a următoare, a 9-a a Ligii Naţionale feminine, în Sala Olimpia vine CSM Slobozia, partida fiind programată, se pare, vineri, de la ora 17.00. Vom reveni cu o confirmare a programării jocului.

 

„U”-Alexandrion Cluj Napoca – CSM Ploieşti 24-28 (16-13)

 

Sala: Polivalentă, Cluj. Spectatori: 1.000.

„U”-Alexandrion: Măzăreanu – Paraschiv (7 goluri, 4 din „7 metri”), Popa (5), Laslo (1), Chintoan (6), Ivan (1), Dindiligan. Au mai jucat: Enache, Prodan – Biriş (2, 1 din „7 metri”), Severin (1), Vălean (1). Antrenor: Carmen Amariei.

CSM Ploieşti: Tatalovic – Preda (1 gol), Dmitrovic (10, 4 din „7 metri”), Tivadar, Shutska (4), N. Tudor (4), Farcău (4). Au mai evoluat: A. Dumitru – Bozovic (5 goluri), Chiricuţă, M. Gavrilă, Vasilescu, Caraşol. Antrenor: Neven Hrupec.

Arbitri: Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (Buzău).

Observator FRH: Zamfir Mesaros (Maramureş).

 

Statisticile partidei

Lovituri „7 metri”: 6/1 ratată (Biriş) – 4/0 ratate.

Eliminări „2 minute”: 2 (Dindiligan, Vălcean) – 2 (Shutska, Bozovic).

Leave a Reply

Your email address will not be published.