Secţia de handbal copii şi juniori: o adevărată familie!

Petre Apostol – CSM Ploieşti.ro

 

Antrenorii Daniel Gheorghe şi Robert Comendant au creat din secţia de handbal feminin – junioare de la CSM Ploieşti un centru important la nivel naţional. În sezonul trecut, dintre cele patru echipe înscrise în campionatele naţionale, toate au ajuns în penultima fază a competiţiilor, trei au avansat la turneele finale, iar două chiar au câştigat medalii (junioare II şi junioare IV).

În sezonul viitor, secţia de handbal feminin va reuşi să completeze piramida la junioare – ceea ce a reprezentat obiectivul tehnicienilor încă de la începutul proiectului, din urmă cu cinci ani. Astfel, CSM Ploieşti va avea echipe în campionatele naţionale la toate categoriile de vârstă, de la minihandbal până la junioare I, un pas important pentru ceea ce reprezintă un club cu obiective de performanţă, care are şi o formaţie de senioare care evoluează la cel mai înalt nivel.

În plus, la CSM Ploieşti nu a mai existat echipă la nivelul junioarelor I din 2010.

Echipele de junioare I şi II îl vor avea ca antrenor principal pe Daniel Gheorghe, care şi-a propus pentru anul competiţional viitor să ajungă cel puţin în faza turneelor semifinale. Cele două formaţii sunt alcătuite cu precădere din jucătoare care au evoluat, în sezonul trecut, la junioare II şi III. Dar, totodată, în echipa de junioare I se regăsesc şi sportive care au fost împrumutate în sezonul trecut, deoarece atunci nu s-a putut alcătui o formaţie completă la această grupă de vârstă.

Despre medaliile de bronz câştigate la junioare II în sezonul precedent, antrenorul Daniel Gheorghe a declarat: „Mă aşteptam la un asemenea rezultat. Dar, a fost un turneu preliminar greu, iar în faza semifinală a fost şi mai dificil, de aceea suntem mulţumiţi că am reuşit să ne calificăm la turneul final, eliminând echipe valoroase. În plus, este remarcabil ceea ce au reuşit fetele, deoarece am efectuat antrenamente doar în Sala «Leonard Doroftei», pe teren redus ca dimensiuni. Din fericire, cu sprijinul clubului şi al părinţilor, am putut realiza meciuri de pregătire, care, în cele din urmă, au contat”.

De asemenea, cu privire la echipa junioarelor III, acesta a mărturisit: „Această echipă este cea care în urmă cu doi ani a câştigat medaliile de bronz la junioare IV. Şi sunt de părere că locul nostru era la turneu final. Dar, sunt mulţumit de modul în care s-au descurcat jucătoarele de-a lungul sezonului”.

Un lucru foarte important este faptul că în cele două echipe ploieştene s-au regăsit şase sportive care sunt luate în vizorul loturilor naţionale. Astfel, de la junioare I la lotul naţional al României au fost selecţionate Bianca Avram, Teodora Popescu, Ana Vacariu şi Ingrid Bodo, cea din urmă fiind împrumutată în sezonul trecut, iar acum este foarte aproape să continue la Ploieşti.

Din formaţia de junioare II, Andreea Pîrvu, Andreea Mihart, Cristina Mititelu sunt la Centrul Naţional pentru Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, iar prima dintre acestea şi Anisa Şerban au fost incluse în lotul României. De altfel, Anisa Şerban este plecată în această perioadă la lotul naţional, care va participa la Campionatul European U17, programat în Macedonia, în perioada 13-23 august.

Despre secretul realizării acestei secţii redutabile, antrenorul Daniel Gheorghe a spus: „Fără sprijinul conducerii clubului, al autorităţilor publice şi al părinţilor, care sunt alături de noi tot timpul, şi le mulţumesc pe această cale, nu am fi putut realiza asemenea performanţe. Iar alături de Robert (n.n. – Comendant) am creat o unitate cu privire la concepţia de pregătire, şi acum se trece de la o grupă de vârstă la cealaltă mult mai uşor, fetele fiind obişnuite deja cu sistemul de antrenament realizat de noi. Foarte mult, însă, contează că am reuşit să creăm o adevărată familie la toate grupele de copii şi juniori, inclusiv cu cele de la băieţi, cu care mai şi jucăm uneori meciuri la categoriile mai mici. Sunt satisfăcut că am reuşit să formăm această familie a handbalului de juniori la CSM Ploieşti, iar munca depusă de-a lungul timpului se vede în rezultatele obţinute. Speranţa noastră cea mai mare este să pregătim câteva jucătoare care să poată facă pasul spre handbalul de performanţă şi care, în viitor, să ne reprezinte cu succes la cel mai înalt nivel. Iar în loturile pe care le avem sunt câteva handbaliste care au mare potenţial”.

 

Loturile echipelor de la junioare I şi junioare II pentru sezonul viitor sunt următoarele:

Junioare I: Ioana Paraschiv, Georgiana Radu, Bianca Avram – Alina Dumitrache, Ana Vacariu, Alexandra Mocanu, Cristina Cristea, Iulia Mihaiu, Roberta Florea, Laura Ivan, Oana Toader, Gabriela Petrache, Teodora Popescu, Laura Marinică.

Junioare II: Cristina Mititelu, Alexandra Bărbuceanu, Ana Maria Călin – Mihaela Năstase, Sadia Neagu, Bianca Marin, Ana Maria Gros, Andreea Mihart, Bianca Zecheru, Anisa Şerban, Andreea Dinu, Andreea Pîrvu, Bianca Ionescu, Andreea Fulgeanu, Isabela Dragnea, Andra State, Diana Stan, Maria Iordache, Alexandra Geangu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.