Atleţii de la CSM-CSŞ Ploieşti, 4 medalii la Campionatul Naţional pentru Juniori 2!

În zilele de 13 şi 14 iunie, stadionul „Iolanda Balaş Soter”, din capitală, a găzduit Finala Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori categoria 2, concurs la care au luat parte 605 sportivi reprezentând 117 cluburi din ţară.

Atleţii de la CSM-CSŞ Ploieşti, pregătiţi de profesorii Robert Munteanu, Maria Andrei, Florin Andrei şi antrenorul coordonator Augustin Iancu au obţinut patru medalii: una de aur, două de argint şi una de bronz.

În prima zi, elevul profesorului Robert Munteanu, Bogdan Oprina (foto 2  – Bogdan Oprina, Robert Munteanu, Mihai Filote), a reuşit să intre în posesia medaliei de argint la 100 metri, cu timpul de 11.13 secunde, pentru ca, apoi, ştafeta de 4×100 metri (foto 3), în componenţa Bogdan Oprina, Mihai Filote, Andrei Năstăsache, Gabriel Bitan, să ia bronzul cu timpul de 44.46 secunde.

În ziua a doua, elevul antrenorului Augustin Iancu, Gabriel Bitan (foto 1), a devenit campion naţional la săritura în lungime cu o performanţă de 6.97 metri, iar ştafeta 100 metri + 200 metri + 300 metri + 400 metri, în formula Bogdan Oprina, Mihai Filote, Andrei Năstăsache, Mihai Pîslaru (foto 4), să ia argintul cu timpul de 2.00.38 minute.

Rezultate meritorii au mai obţinut Andreea Neagu – locul 4 la 400 metri, Mihai Pîslaru – locul 4 la 400 metri şi locul 5 la 200 metri, ştafeta fete 100 metri + 200 metri + 300 metri + 400 metri (Emilia Zamfir Dan, Sînziana Neacşu, Larisa Corbu, Andreea Neagu) – locul 6, Mihai Filote – locul 7 la 200 metri, ştafeta numărul 2 băieţi la 100 metri + 200 metri + 300 metri + 400 metri (Sebastian Manu, Andrei Oprea, Radu Ciocănescu, David Năstase) – locul 7 şi Andrei Năstăsache – locul 8 la 400 metri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.