Antrenament util, victorie clară: CSM Ploieşti – CSU Neptun Constanţa 30-25 (15-13)!

Handbalistele de la CSM Ploieşti au încheiat cu o victorie previzibilă sezonul regulat al Ligii Naţionale, impunându-se în această după-amiază, în Sala Sporturilor Olimpia, cu 30-25 (15-13) în faţa celor de la CSU Neptun Constanţa.

Chiar dacă nu a avut vreo miză deosebită, drumurile celor două combatante urmând să se despartă în partea a doua a campionatului, iar punctele puse în joc fiind lipsite de importanţă în perspectiva play-off-ului, respectiv a play-out-ului, meciul a fost destul de încrâncenat, cu câteva răsturnări de situaţie şi o desprindere a gazdelor produsă în ultimul sfert de oră.

Partida a început echilibrat, fosta jucătoare a CSM-ului, Andreea Enescu, ţinându-şi echipa la 1-2 goluri în spatele gazdelor până la 7-5, când ploieştencele au forţat şi s-au dus la 9-5. Era minutul 11 şi toate titularele trimise pe teren de Goran Kurtes marcaseră câte o dată, alte două reuşite aparţinându-i Andreei Chiricuţă, din lovituri de la „7 metri”. Se părea că meciul curge spre o victorie lejeră a fetelor noastre, dar au urmat opt minute fără gol marcat şi nu mai puţin de cinci reuşite constănţene pe care nici time-out-ul cerut de Kurtes la 9-8 nu le-a putut stopa, aşa că, la 9-10 (minutul 19), meciul a redevenit interesant.

În zi excelentă, Iryna Burtea Shutska a pus capăt coşmarului ploieştean şi a marcat pentru 10-10, apoi tot ea a făcut 11-11 şi, după o scurtă desprindere a Neptunului la 11-13, a urmat un final de repriză perfect pentru CSM, cu patru goluri în poarta oaspetelor şi un 15-13 ce a oferit puţină linişte pe parcursul pauzei. Debutul părţii secunde a adus creşterea diferenţei la patru goluri (17-13, minutul 32), dar şi o oarecare relaxare în jocul formaţiei noastre, senzaţia că doar câteva minute de forcing pot aduce victoria făcându-le, probabil, pe elevele lui Goran Kurtes să-şi piardă concentrarea în unele momente. Aşa s-a făcut 18-17, 20-19 şi, chiar, 21-21 şi 22-22 (minutul 46), moment din care CSM-ul a forţat din nou, o contribuţie importantă având-o şi Alina Dumitru, care a închis poarta preţ de câteva minute, parând inclusiv un „7 metri” al Andreei Enescu. Cinci goluri consecutive au desprins Ploieştiul la 27-22 (minutul 52), aşa că finalul a fost relaxat, Goran Kurtes apelând în ultimele minute şi la Vasilescu, R. Ştefan sau Gărăcel.

Cu victoria de astăzi, CSM Ploieşti încheie sezonul regulat al Ligii Naţionale pe poziţia a 8-a a clasamentului, cu 37 de puncte, şi se pregăteşte de play-off, în al cărei primă fază va avea o misiune extrem de dificilă, în compania campioanei HCM Baia Mare. Formaţia pregătită de Tone Tiselj a câştigat astăzi la Cluj, cu Universitatea, scor 38-27, şi a încheiat prima parte a campionatului în fotoliul de lideră, având un punct mai mult decât CSM Bucureşti. Se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, primul fiind programat sâmbătă, 2 mai, la Ploieşti, iar celelalte două, pe 6 şi 8 mai, la Baia Mare. În faza următoare a play-off-ului, cele două formaţii se vor „împerechea” cu ocupantele poziţiilor 4 şi 5, SCM Craiova şi HCM Roman.

Altfel, fetele noastre au apărut, astăzi, la prezentarea echipelor, îmbrăcate cu tricouri prin care au cerut sprijinul fanilor în play-off printr-un mesaj scris pe ambele feţe: „Împreună în play-off. Vă mulţumim!”. Tricourile au fost semnate de toate componentele lotului şi, înaintea startului meciului, au ajuns la suporteri.

Totodată, în pauza partidei, conducerea clubului i-a oferit o cupă celui mai fidel suporter al echipei de handbal feminin, Axinte Gherman, un fan care nu ratează niciun meci jucat de fete în Sala „Olimpia” şi se bucură alături de ele după fiecare meci.

 

 

CSM Ploieşti – CSU Neptun Constanţa 30-25 (15-13)

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 400.

CSM Ploieşti: E. Şerban (o intervenţie), A. Dumitru (9 intervenţii) – Burtea Shutska (11 goluri), Toth (3), Ana Gherman (3), C. Preda (3), Chiricuţă (3, 2 din „7 metri”), Vlaskalic (3), O. Ionescu (2), Balaban (1), Vasilescu (1), I. Dinu, A. Dincu, Gărăcel, R. Ştefan. Antrenor: Goran Kurtes.

CSU Neptun: D. Petrescu, P. Vişan – A. Enescu (8 goluri, 4 din „7 metri”), A. Ivan (4), Ad. Stoian (4), Strahan (4, 2 din „7 metri”), Bărbos (4), P. Toma (1), Mărginean, Orşivschi. Antrenor: Ion Crăciun.

Arbitri: Cristian Băban şi Ionuţ Marta (Maramureş).

Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti).

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 3/1 ratată – 7/1 ratată.

Eliminări „2 minute”: 5 (C. Preda, Vlaskalic, Chiricuţă, I. Dinu, Toth) – 3 (A. Ivan, Ad. Stoian, Mărginean).

Leave a Reply

Your email address will not be published.