Derbi de coşmar: CSM Ploieşti – HC Argeş Piteşti 24-25!

Handbaliştii de la CSM Ploieşti nu au reuşit să facă pasul decisiv spre Liga Naţională şi să obţină un rezultat pozitiv în derbiul de astăzi, din Sala „Olimpia”, cu HC Argeş Piteşti, pierzând la limită, 24-25 (8-13), partida susţinută în faţa uneia dintra contracandidatele la promovare. A fost un derbi de coşmar pentru elevii lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu, cu multe erori neforţate comise în special în prima repriză, cu un portar advers care a făcut, probabil, până în pauză, repriza vieţii şi având în faţă o echipă care, pe elanul dobândit de avantajul de pe tabelă, a fost capabilă să gestioneze mai bine ultimele minute şi să „fure” două puncte de care se îndepărtaseră vizibil cu câteva zeci de secunde înainte de final.

Primele minute nu anunţau dezastrul ce avea să urmeze, pentru că jocul a început echilibrat, cu goluri în ambele porţi, dar faptul că Drenceanu adunase deja, în minutul 10, trei intervenţii salvatoare, trebuie să-i fi pus pe gânduri pe ploieşteni. S-a mers „cap la cap” până în minutul 21, când tabela indica scorul de 5-5, moment din care, deşi au avut şi o eliminare, cea a lui Mureşan, oaspeţii au înscris patru goluri consecutive şi s-au desprins la 5-9. Tehnicienii CSM-ului au încercat să rupă blocajul elevilor lor apelând la cei de pe bancă, Budui, Stăncioiu sau Botezatu apărând pe parchet, dar diferenţa a urcat la şase goluri, 6-12 (minutul 29), fiind redusă la ultimul atac al reprizei de către Botezatu: 8-13.

Conştienţi că nu pot juca mai rău decât în prima parte, ploieştenii au căutat cu disperare să revină imediat după reluare, dar piteştenii au rezistat până prin minutul 45, când încă mai aveau patru goluri avans (15-19). Dragoş Dobrescu a cerut time-out pentru o ultimă mobilizare a jucătorilor, iar agresivitatea din apărare, câteva intervenţii bune ale lui D. Rotaru şi un „7 metri” parat de M. Dumitru la Vele, plus ceva mai multă luciditate în atac au readus echipa noastră în meci. De la 17-20, s-a ajuns la 21-21 (minutul 53), apoi au fost alte două egalităţi, 22-22 şi 23-23, pentru ca, în minutul 59, pe contraatac, Tărîţă să aducă pentru prima dată CSM-ul în avantaj: 24-23. Năstase a fost însă eliminat la faza imediat următoare şi, în inferioritate numerică, ploieştenii au primit gol de la eroul vizitatorilor, interul dreapta Marinescu. Mai era însă un minut şi CSM-ul avea atacul, unul care putea fi dus până la final pentru a se obţine măcar o remiză mulţumitoare, la cum se desfăşuraseră ostilităţile până în acel moment. Ploieştenii au obţinut un fault la „9 metri”, apoi Turcu n-a sesizat că mai erau 30 de secunde până la „sirenă” şi se mai putea ţine mingea puţin, alegând să tragă la semi-înălţime, de la 9 metri. Postea a respins până la Cadar, care a grăbit atacul Argeşului şi a tras, cu 4 secunde înainte de final, de la 8 metri, jos, la colţ, făcând inutil plonjonul lui D. Rotaru. Gol de trei puncte pentru oaspeţi, care au venit, astfel, la şase puncte de CSM având şi un meci mai puţin şi au dreptul să spere, deşi e greu de crezut că „accidente” precum cel de astăzi se mai pot repeta pentru CSM Ploieşti.

Pentru băieţii noştri urmează o pauză în campionat, apoi o deplasare la Bicaz numai bună pentru refacerea moralului după acest eşec neaşteptat.

 

Altfel, la partida de astăzi şi-a făcut debutul şi noua mascotă a clubului, un „leu” care s-a împrietenit rapid cu copiii prezenţi la sală, fiind asaltat pentru fotografii pe toată durata meciului. „Leul” a avut şi misiunea de a pune la cale o tombolă ce s-a organizat în pauza jocului, unul dintre tinerii spectatori intrând, în urma tragerii la sorţi, în posesia unei genţi de sport oferită de firma „Dragoş Sport”.

 

CSM Ploieşti – HC Argeş Piteşti 24-25 (8-13)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 300.

CSM Ploieşti: M. Dumitru (5 intervenţii) – Tărîţă (6 goluri), Turcu (4, 2 din „7 metri”), Macovei (6, 1 din „7 metri”), D. Sava (2), Hoinaru (2), Năstase (2). Au mai jucat: D. Rotaru (3 intervenţii) – Zamfir, Budui, Stăncioiu, Botezatu (2). Director tehnic: Ion Nicolae. Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.

HC Argeş: Drenceanu – Mihalache (1 gol), Marinescu (10, 1 din „7 metri”), Cadar (2), Mureşan (3), Acsinia (4), Mărgărit (3). Au mai evoluat: Postea – Musteaţă, Roaua, Arseni, Vele (2, 2 din „7 metri”), B. Dragomir (1). Antrenor: Titel Răduţă.

Arbitri: Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia (Gorj).

 

Statisticile partidei

Aruncări „7 metri”: 3/0 ratate – 5/2 ratate (Cadar, Vele).

Eliminări „2 minute”: 5 (D. Sava – 2, Tărîţă, Macovei, Năstase) – 7 (Musteaţă – 2, Mureşan – 2, Acsinia, Cadar, Mărgărit).

Leave a Reply

Your email address will not be published.