Două reprize simetrice pentru revenirea pe loc de play-off!

Handbalistele pregătite de Goran Kurtes au pus capăt seriei negre din acest debut de 2015, câştigând în această seară, scor 26-22 (13-11), partida cu HCM Râmnicu Vâlcea, disputată în Sala Sporturilor Olimpia. Un meci început anevoios, poate şi din cauza presiunii născute din startul nereuşit de an ori a mizei confruntării – în joc fiind un loc în play-off-ul campionatului – le-a dat ceva emoţii suporterilor ploieşteni, dar fetele şi-au revenit în ultima parte a primei reprize şi au luat jocul pe cont propriu, nelăsându-le oaspetelor nicio şansă de a spera măcar la un rezultat de egalitate.

Partida a debutat cu atacuri crispate ale CSM-ului, încheiate de şuturi uşor de apărat pentru Smedescu, şi o defensivă ploieşteană apatică, taxată neaşteptat de uşor de Vădineanu, Ilina sau Luca Rouă. La 0-4, Goran Kurtes a cerut time-out pentru a-şi trezi jucătoarele şi imediat a venit primul gol, marcat de Dincu (minutul 11). La faza următoare, însă, Sheiko a fost eliminată şi vâlcencele au profitat înscriind de două ori pentru un 6-1 la care nici nu visau probabil. De la acest scor a început însă revenirea CSM-ului, întâi timidă – 3-6, 4-8, 6-10 – apoi, o dată cu apropierea pauzei, din ce în ce mai copleşitoare pentru vizitatoare, Andreea Chiricuţă, cu patru goluri, fiind liderul surprinzător al „revoltei” ploieştene ce s-a concretizat într-un parţial de 7-1 în ultimele 7 minute ale primei părţi. Şi s-a intrat la cabine cu avantaj de două goluri pentru CSM: 13-11.

La reluare, Ionela Dinu a fost de neoprit la primele atacuri ploieştene şi a făcut 15-11, însă desprinderea a suferit un scurt-circuit între minutele 34 şi 40, în care, de la 16-12 s-a ajuns la 16-15. Asta şi pentru că Dinu şi Sheiko au ratat în acest interval câte un „7 metri”, imitându-le pe Dincu şi Vlaskalic din prima repriză. Dar Sanja s-a revanşat cu o „dublă” rapidă pentru 18-16, după care a ieşit la rampă Daciana Balaban. Întâi cu două pase senzaţionale pentru Shutska, impecabilă şi ea faţă în faţă cu portarul advers, apoi cu un şut pe la gleznele adversarelor, ce a dus tabela la 21-17 (minutul 49). Bădiţă a redus diferenţa, dar au venit alte trei goluri ploieştene care au încheiat orice discuţie privind învingătoarea, la 24-18, cu 7 minute rămase de jucat, fiind greu de crezut că Vâlcea mai poate face ceva. În următoarele minute, s-a consemnat şi cea mai mare diferenţă de scor, 26-19 (minutul 56), doar relaxarea elevelor lui Kurtes din final permiţându-le oaspetelor să încheie jocul onorabil, la doar patru goluri în spate: 26-22.

A fost, una peste alta, o victorie clară a CSM-ului, după două reprize încheiate simetric, cu 13-11, dar şi după o evoluţie care i-a dat ceva bătăi de cap antrenorului Goran Kurtes, debutul confuz de meci, ori cele patru aruncări de la „7 metri” ratate fiind doar două dintre motivele de îngrijorare ale tehnicianului. În schimb, nu trebuie omis aportul publicului, atmosfera fiind senzaţională în unele momente şi purtându-le pe fete spre un succes extrem de important în lupta pentru play-off.

Pentru Mari Ana Gherman şi colegele ei urmează o deplasare dificilă la CSM Bucureşti, meciul fiind programat duminică, de la ora 10.00, în Capitală, apoi, joia viitoare, de la ora 16.45, partida de pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila, devansată de participarea oaspetelor în cupele europene.

 

CSM Ploieşti – HCM Râmnicu Vâlcea 26-22 (13-11)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 800.

CSM Ploieşti: E. Şerban (13 intervenţii), Ifrim (1) – Chiricuţă (5 goluri, 1 din „7 metri”), Vlaskalic (4), Shutska (4), Dincu (3), Toth (3), Sheiko (2), I. Dinu (2), Balaban (2), C. Preda (1), M. Roman, O. Ionescu, Ana Gherman, Ad. Vasilescu. Antrenor: Goran Kurtes.

HCM Rm. Vâlcea: Smedescu, Sântămărean – Ilina (6, 4 din „7 metri”), Vădineanu (3), Bădiţă (3), Luca Rouă (3), Adespi (2), A. Andrei (2), Predoi (2), Stoica (1), Cherăscu, Craiu, Chirilă. Antrenor: Dumitru Muşi.

Arbitri: Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (ambii din Buzău).

Observator FRH: Rudolf Pankler (Cluj).

 

Statisticile meciului

Aruncări „7 metri”: 5/4 ratate – 5/1 ratată.

Eliminări „2 minute”: 7 (Dinu, Sheiko – 2, Vlaskalic – 2, Chiricuţă, Shutska) – 5 (Stoica – 3, Vădineanu, Chirilă).

Eliminare definitivă: Stoica.

Leave a Reply

Your email address will not be published.