Debut victorios pentru echipa de handbal junioare 3 la Turneul Final Valoare de la Brăila!

Debut victorios pentru echipa de handbal junioare 3 la Turneul Final Valoare de la Brăila!

Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti a debutat cu dreptul la Turneul Final Valoare de la Brăila, reuşind să câştige, în această dimineaţă, scor 26-14 (11-6, 7-3, 8-5), partida cu AHCS Cîtu Timişoara. A fost un meci tipic pentru un turneu final, cu mult mai puţine goluri marcate decât în fazele anterioare ale campionatului, dar controlat permanent de fetele pregătite de Geta Opincariu şi Cristi Roşu, care au reuşit să câştige relativ uşor toate cele trei reprize: în prima, s-au desprins de la 6-5 (minutul 12) la 11-6, în cea de-a doua, de la 2-2 (minutul 35) s-au dus la 5-2 şi, apoi, 7-3, iar, în cea de-a treia, după ceva emoţii în debut, 1-3, au întors la 4-3 şi s-au distanţat, ulterior, la 7-4 şi, în final 8-5.

Pentru CSM Ploieşti au jucat astăzi: E. Coşerea-Pîtiu, F. Cernat, D. Stan – A. Niţă (9 goluri), D. Roşu (5), Şt. Ghiţă (5), A. Popescu (3), I. Nicolae (2), I. Simion (1), R. Geangu (1), E. Petrescu, B. Pîrvulescu, A. Sîrbu, A. Stoica, I. Ioniţă şi B. Gheorghe.

În celălalt meci al Grupei A, CSM Corona Braşov a învins-o pe ACS Lucian Bute 1 Galaţi cu scorul de 36-20 (10-10, 11-6, 15-4).

Lupta pentru calificarea în semifinalele competiţiei continuă mâine, atunci când CSM Ploieşti o va întâlni pe Corona Braşov în cel de-al doilea meci al zilei, programat la ora 12.00.