CSM Ploieşti a obţinut un răgaz de patru zile din partea FRH!

CSM Ploieşti a obţinut un răgaz de patru zile din partea FRH!

Deşi Primăria Ploieşti nu a oferit niciun răspuns până la ora 16.00, termenul limită impus iniţial de Federaţia Română de Handbal, conducerea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a reuşit să obţină din partea oficialilor FRH o păsuire de patru zile, până vineri, pentru a oferi răspunsul privind participarea echipelor de handbal seniori – feminin şi masculin – în ediţia de campionat 2016-2017. Trebuie menţionat că, în acest moment, CSM Ploieşti are achitată taxa de înscriere în campionat aferentă primei jumătăţi a sezonului.

Vă reamintim că, în cursul zilei de vineri, pe adresa clubului a sosit o solicitare din partea Federaţiei Române de Handbal, prin care i se cerea să comunice, până astăzi, la ora 16.00, dacă echipele de seniori vor participa în ediţia 2016-2017 a Ligii Naţionale, respectiv a Diviziei A de handbal. Clubul a trimis, la rându-i, adresa în cauză către Primăria Ploieşti şi aştepta ca, până la termenul limită impus de Federaţia Română de Handbal, să primească o soluţie pentru situaţia dată.

Acum, termenul s-a mutat cu câteva zile. Rămâne de văzut dacă se va găsi o rezolvare a situaţiei de la club, în caz contrar urmând să vorbim la trecut despre echipele de handbal ale clubului şi nu numai.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.