Cupa „Tamara Costache”, ediţia a V-a, în weekend, la Bazinul Vega!

Cupa „Tamara Costache”, ediţia a V-a, în weekend, la Bazinul Vega!

La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică, Bazinul Vega din Ploieşti va găzdui cea de-a V-a ediţie a Cupei „Tamara Costache” la înot, competiţie organizată de CSM Ploieşti şi DTSJ Ploieşti, cu colaborarea CS Contratimp Câmpina.

Va fi ediţia cu cea mai mare anvergură de până acum, în condiţiile în care s-au înscris aproape 300 de sportivi de la 21 de cluburi din ţară, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, iar întrecerea se va derula pe parcursul a două reuniuni, prima fiind programată sâmbătă, de la ora 15.00, iar cea de-a doua, duminică, de la ora 10.00.

Antrenor coordonator al secţiei de înot de la CSM Ploieşti, Tamara Costache este medaliată cu aur la Campionatele Mondiale de înot de la Madrid (1986) şi la Campionatele Europene de la Strasbourg (1987), de fiecare dată în proba de 50 de metri liber.

Lista de start a competiţiei poate fi consultată aici

Leave a Reply

Your email address will not be published.