Liderul vine, mâine, în Sala „Olimpia”

Liderul vine, mâine, în Sala „Olimpia”

Handbaliştii de la CSM Ploieşti deschid, mâine, ultima etapă a sezonului regulat, urmând să primească vizita primei clasate, Dinamo Bucureşti, formaţie aflată între două meciuri importante din Cupa EHF. Programată la ora 18.00, în Sala Sporturilor Olimpia, confruntarea are miză doar pentru oaspeţi, care au nevoie de un punct pentru a fi siguri de primul loc în perspectiva play-off-ului, în timp ce băieţii noştri vor încerca, la fel ca la Reşiţa, să facă un bun antrenament în pregătirea play-out-ului.

„Ne vom bate, pentru că este un joc pentru imagine, la fel cum a fost şi la Reşiţa, unde am evoluat bine şi am fost aproape de un rezultat bun. Dinamo este o echipă foarte valoroasă, viitoarea campioană, cred eu, şi e clar că porneşte favorită, dar asta nu înseamnă că nu ne vom lupta cu ei”, spune coordonatorul secţiei de handbal masculin a clubului nostru, Ion Nicolae. La fel ca la Reşiţa, staff-ul tehnic va putea conta pe doar 14 jucători, în condiţiile în care Răzvan Farcaş a fost operat la glezna stângă şi are cam o lună de pauză, iar Bogdan Botezatu este accidentat la genunchi şi va sta în tribună.

Partida de mâine va fi arbitrată de Dorel Gurbina şi Emilian Stanciu (ambii din Caraş Severin) şi îl va avea ca observator pe Rudolf Pankler, din Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published.