În cheeiem un weekend cu o nouă etapă plină pentru echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti implicate în campionatele organizate de Federaţia Română de Fotbal, la finalul căreia reţinem performanţa băieţilor de la U19 şi U16, care au câte două victorii după primele două runde!
Cei mari, pregătiţi de Valeriu Aristan, au câştigat astăzi cu 2-1 pe terenul celor de la Kinder Braşov, după ce au fost conduşi cu 1-0 la pauză, şi, alături de Chindia Târgovişte, au punctaj maxim în Seria a 6-a a Campionatului Naţional.
La rândul lor, băieţii de la U16, antrenaţi de Ciprian Pura, au câştigat ieri cu 1-0 un meci extrem de dificil, pe teren propriu, cu LPS Viitorul Piteşti, şi sunt lideri în Seria a 6-a, fiind şi singura formaţie cu două succese în două etape.
La nivel de U14 (antrenor Bogdan State) şi U13 (antrenor Nicolae Nuţă) am avut, în acest weekend, o dublă în deplasare cu ACS Petrolul 52 Ploieşti, însă, aşa cum se ştie, la aceste categorii de vârstă FRF a decis să nu se ţină cont de scor, regulile fiind făcute de aşa natură încât antrenorii să le permită tuturor jucătorilor să intre pe teren.
Iată care au fost rezultatele şi marcatorii echipelor noastre, precum şi programul lor din etapa următoare:
Juniori U16, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a II-a
CSM Ploieşti – LPS Vitorul Piteşti 1-0
A marcat: Elisei Ioan.
În etapa a III-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 12:00, în deplasare, cu Unirea Bascov.
Juniori U15, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a II-a
CSM Ploieşti – LPS Vitorul Piteşti 1-5
A marcat: Eduard Andrei Coman.
În etapa a III-a, CSM Ploieşti joacă sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 14:00, în deplasare, cu Unirea Bascov.
Juniori U19, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a II-a
Kinder Braşov – CSM Ploieşti 1-2
Au marcat: Yanis Rudaru şi Vasile Varlas.
În etapa a III-a, CSM Ploieşti joacă duminică, 6 septembrie, de la ora 12:00, pe teren propriu, cu ACS MX Pro Academy.
Juniori U17, Campionatul Naţional, Seria a 6-a, Etapa a II-a
Kinder Braşov – CSM Ploieşti 5-1
A marcat: Vlad Constantin.
În etapa a III-a, CSM Ploieşti joacă duminică, 6 septembrie, de la ora 14:00, pe teren propriu, cu ACS MX Pro Academy.
Juniori U14, Liga Elitelor, Seria a 8-a, Etapa a IV-a
ACS Petrolul 52 Ploieşti – CSM Ploieşti
În etapa a V-a, CSM Ploieşti joacă duminică, 6 septembrie, de la ora 16:00, pe teren propriu, cu Petrosport Ploieşti.
Juniori U13, Liga Elitelor, Seria a 8-a, Etapa a IV-a
ACS Petrolul 52 Ploieşti – CSM Ploieşti
În etapa a V-a, CSM Ploieşti joacă duminică, 6 septembrie, de la ora 17:30, pe teren propriu, cu Petrosport Ploieşti.
Săptămâna următoare, patru dintre echipele noastre vor juca şi în primul tur al Cupei României, după următorul program:
Marţi, 1 septembrie, Ora 12:00, Juniori U16, Cupa României, Turul 1, Teren „Flacăra”
Flacăra Moreni – CSM Ploieşti
Marţi, 1 septembrie, Ora 14:00, Juniori U15, Cupa României, Turul 1, Teren „Flacăra”
Flacăra Moreni – CSM Ploieşti
Miercuri, 2 septembrie, Ora 12:00, Juniori U19, Cupa României, Turul 1, Teren Târgşoru Vechi
Petrosport Ploieşti – CSM Ploieşti
Miercuri, 2 septembrie, Ora 14:00, Juniori U17, Cupa României, Turul 1, Teren Târgşoru Vechi
Petrosport Ploieşti – CSM Ploieşti

